Știrea zilei

„Dodon la pușcărie” și „Jos culiok”: Partidul Politic „ȘOR” a organizat protestul în fața Președinției | VIDEO

„Dodon la pușcărie” și „Jos culiok” – sunt doar câteva lozinci care au răsunat astăzi în fața Președinției, unde s-au adunat sute de oameni pentru a protesta fașă de acțiunile de corupție ale președintelui Igor Dodon. Manifestanții s-au referit la înregistrarea video, publicată acum două zile de către deputatul Iurie Reniță în care președintele Igor Dodon este filmat în timp ce primea o pungă din partea fostului lider al Partidului Democrat Vlad Plahotniuc. Protestul a fost organizat de Partidul Politic „ȘOR” care a anunțat că intenționează să organizeze și alte acțiuni similar.

„Jos culiok”, „Afară din țară”, „Demisia” și „Dodon la pușcărie”, asta au cerut oamenii în fața Președinției de la Igor Dodon. În pofida ploii, ei s-au adunat păstrând distanța socială și fiind echipați cu mijloace de protecție. Manifestanții au protestat cu pungi în mâini față de presupuse acțiunile de corupție ale lui Igor Dodon, filmat în timp ce primea o pungă de bani din partea fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

Vicepreședintele Partidului Politic „ȘOR”, Marina Tuber susține că oamenii sau adunat în fața Președinției deoarece sau săturat de fărădelegile președintelui.

MARINA TAUBER, vicepreședintele Partidului Politic „ȘOR”, deputat: „Voi nu ați făcut nimic pentru țară și noi, Partidul Politic „ȘOR” în frunte cu Ilan Șor, vom lupta pentru Republica Moldova și vom salva țara noastră.”

Peste o sută de polițiști, inclusiv mascații, au înconjurat gardul Președinției și nu le-au permis oamenilor să se apropie, pentru a lăsa pungile negre, similare celei în care Igor Dodon ar fi primit bani de la Plahotniuc. Marina Tauber a calificat comportamentul oamenilor legii drept disproporționat și exces de zel.

MARINA TAUBER, vicepreședintele Partidului Politic „ȘOR”, deputat:”Înțelegeți că încălcați acuma legea sau nu? Pentru cine? Pentru Dodon? El vă plătește adițional? Pentru asta faceți acest lucru? Rușine.”

Reprezentanții Partidului „ȘOR” au anunțat acțiuni de protest și în zilele următoare.

DINU ȚURCANU, președintele raionului Orhei:”Dragii noștri, facem apel la dumneavoastră că mâine, în jurul orei 11:00, sunteți invitați în fața Președinției pentru a atrage un semnal de alarmă mult mai serios de această dată.”

La final, oamenii i-au lăsat șefului statului, în fața Președinției, mai multe pungi de culoare neagră cu calendar.

„Mitomanul trebuie de dat afară numaidecât.”

Purtătorul de cuvânt al președintelui, Carmena Sterpu, nu ne-a răspuns la telefon și nici la mesaj pentru a ne oferi un comentariu pe marginea acțiunii de protest. Nici Igor Dodon nu a venit cu o reacție până acum. Amintim că luni, deputatul PPDA Iurie Reniță a prezentat o secvență video în care Vlad Plahotniuc îi transmitea lui Igor Dodon o pungă, iar parlamentarul a declarat că în ea s-ar fi aflat 600-800 de mii de euro. Drept urmare, mai mulți deputați au declarat că Igor Dodon urmează să fie suspendat din funcție.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Fost deputat democrat, noul șef al CNAM

Fosta deputată a Partidului Democrat din Moldova, Valentina Bulga, va fi de mâine, 21 mai, …