Știrea zilei

Din 1 august, cetățenii din stânga Nistrului vor primi permisiunea să iasă în afara regiunii transnistrene. Ce este necesar? | VIDEO

De mâine, cetățenii din stânga Nistrului vor primi permisiunea să iasă în afara regiunii transnistrene, pentru o perioadă de până la 12 ore, dacă se vor putea deplasa cu transportul interurban de călători. Pentru asta însă este necesară o permisiune specială eliberată de Departamentul regional pentru situații excepționale din regiune.

Principala condiție este prezentarea unui bilet de călătorie, emis de operatorul de transport în care este indicată ora plecării, dar și prezentarea unui motiv plauzibil pentru deplasare.

Autoritățile nerecunoscute își asumă dreptul de a refuza eliberarea unui astfel de permis, iar plecările scurte sunt posibile doar o data pe săptămână.

De o permisiune specială mai au nevoie cetățenii străini, cetățenii cu viză de reședință în regiunea transnistreană și persoanele care tranzitează zona.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Cu șezlonguri, jucării gonflabile de apă și pancarte pe care scria: „Noi ne-am conformat, dar voi nu”. Zeci de administratori ai piscinelor au protestat în fața Guvernului | VIDEO

Forțați, acum două zile de autorități, să-și sisteze activitatea, zeci de administratori ai piscinelor au …