Știrea zilei

DETALII DESPRE MAȘINA CARE A INTRAT ÎNTR-O STAŢIE DIN CHIŞINĂU: CINE ERA LA VOLAN

O persoană a decedat, iar altele două, printre care și un copil, au fost transportate la spital, după ce un autoturism a intrat într-o stație de așteptarea a transportului public. Accidentul s-a produs astăzi, 12 iunie, pe strada Zelinski din capitală.

Solicitată de IPN, ofițerul de presă al Direcției de poliție a capitalei, Natalia Stati, a declarat că la volanul automobilului se afla un tânăr în vârstă de 22 de ani. Acesta a fost condus la poliție pentru audieri. În funcție de rezultatele acestora, se vor lua măsurile de rigoare.

Echipa operativă care a ajuns la fața locului a constat că, în urma accidentului, un bărbat în vârstă de 55 de ani era decedat. O femeie de 36 de ani și copilul acesteia, în vârstă de doi ani, erau răniți. Aceștia au fost preluați de ambulanță și transportați la spital.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

CNA la „Sfânta Treime” din capitală. Un şef şi un subaltern, reţinuţi. Câți bani s-au găsit în urma percheziţiilor

Un şef de secţie şi un medic din cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal ,,Sfânta Treime” …