23 februarie 2020, duminică
Știrea zilei

Deputații care vor lipsi nemotivat de la ședințe riscă suspendarea achitării plăților salariale

Deputații care vor lipsi nemotivat de la ședințe riscă suspendarea achitării plăților salariale și a altor indemnizații, conform modificării introduse de Biroul Permanent în Hotărârea privind statutul de funcții de demnitate publică a Parlamentului, la structura cabinetelor persoanelor cu funcții de demnitate publică în Parlament și la asigurarea materială a deputaților și a personalului din cabinete.

Conform modificărilor operate, aflarea deputatului în arest la domiciliu sau arest preventiv conduce de asemenea la suspendarea de drept a achitării plăților salariale și a altor indemnizații. Reluarea achitării plăților se va face numai din momentul participării deputatului la ședințe, revocării arestului, la propunerea Comisiei juridice pentru numiri și imunități, prin dispoziția Președintelui Parlamentului.

În cazul în care deputatul este scos de sub urmărire penală sau achitat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, deputatului i se compensează toate plățile salariale, suspendate de drept.

De menționat că suspendarea plăților va fi făcută după evaluarea activității deputatului de către Comisia juridică, pentru numiri și imunități, la sesizarea Președintelui Parlamentului.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Grație unui consilier municipal din partea Partidului „ȘOR”, o stradă a capitalei va fi reparată | VIDEO

Autoritățile municipale au început lucrările de reparație pe strada Haltei, din regiunea Gării Feroviare, în …