Știrea zilei

Deputat cu detalii despre pensia de 224 000 de mii de lei pe lună, primită de un moldovean

Deputatul Iurie Reniță, cel care a dezvăluit care este cea mai mare pensie din R. Moldova – 224 197 de lei lunar, promite o „modificare radicală” a sistemului de pensii. Legislatorul a publicat și răspunsul oferit de Casa Națională de Asigurări Sociale privind beneficiarii celor mai mari pensii din R. Moldova, scrie ziarulnational.md.

„Informația privind pensiile a generat o adevărată „revoluție” în rândurile cetățenilor, dar, mai ales, în cel al majorității absolute a pensionarilor noștri nedreptățiți. Solicitând și publicând această informație de maxim interes social, am dorit să evidențiez faptul că actualul sistem de pensii conține o mulțime de carențe. Atât în cadrul discuțiilor, numeroaselor mesaje și apeluri primite, cât și al întrevederilor pe care le-am avut la subiectul în chestiune, rezultă foarte clar că se impune o modificare de substanță în sistemul de pensii, astfel ca acesta să conțină, dincolo de principiul contribuției personale, și elemente indispensabile de corectitudine socială și morală, deoarece el are încă multe aspecte din perioada sovietică, favorizând în mod evident și nejustificat anume categorii sociale și profesionale”, subliniază Reniță.

De asemenea, deputatul promite și majorarea pensiilor pentru cei cu pensii mici și foarte mici.

„Dincolo de aceste momente importante, urmează să identificăm și alte surse financiare pentru a majora semnificativ pensiile celei mai numeroase categorii de cetățeni – cei cu pensii foarte mici și mici. Pentru atingerea acestui obiectiv social major s-a convenit cu dna Ala Nemerenco, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, să purcedem la examinarea și modificarea legislației în domeniu pentru a o ajusta la realitățile și necesitățile actuale, fără a ignora condițiile de echitate și solidaritate socială. Demult se impunea o modificare radicală a sistemului de pensii, dar a lipsit voința politică necesară. Sper foarte mult că în prezent aceasta există”, a adăugat deputatul.

Potrivit datelor CNAS, 297 de persoane din R. Moldova au pensii lunare între 20 000 şi 30 000 de lei. Majoritatea acestora sunt foşti judecători – 141, dar şi foşti procurori – 87.

Pensii lunare între 30 000 şi 40 000 de lei primesc 31 de persoane, dintre care 11 foşti judecători, iar între 40 000 şi 50 000 de lei lunar – 14 beneficiari.

Alţi şapte beneficiari au pensii între 50 000 şi 100 000 de lei lunar, iar alţi patru – peste 100 000 de lei pe lună.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Încă 12 persoane au pierdut lupta cu virusul COVID-19, iar alte 295 de persoane au fost testate pozitiv la coronavirus | VIDEO

Încă 12 persoane au pierdut lupta cu virusul COVID-19 în ultimele 24 de ore. Este …