Știrea zilei

Demisii în sistemul judecătoresc. Câțiva judecători vor să plece

Trei judecători au decis să plece din sistemul judecătoresc. Cererile lor de demisie urmează să fie examinate, mâine, 19 septembrie, în cadrul ședinței Consiliului Superior al Magistraturii, scrie ZgG.md.

Potrivit agendei ședinței plenului CSM, cei trei judecători care vor să plece sunt judecătorul Mihail Țurcan de la Judecătoria Căușeni, judecătoarea Alexandra Peni de la Judecătoria Comrat și judecătoarea Ludmila Ursu de la Curtea de Apel Chișinău.

În ianuarie 2010, procurorul general de atunci, Valeriu Zubcu, s-a adresat către CSM, solicitând acordul pentru începerea urmăririi penale pe numele Alexandrei Peni, pe atunci preşedinta Judecătoriei Ceadîr-Lunga. Procurorul general şi-a motivat solicitarea prin faptul că magistrata, „folosindu-se de situaţia de serviciu, depăşind limitele drepturilor şi atribuţiilor legale, a retras de la judecătorul Judecătoriei Ceadîr-Lunga, Serghei Pilipenco, o procedură contravenţională deja examinată şi a reexaminat-o, cu pronunţarea unei hotărâri noi”.


Atunci, membrii CSM au respins demersul lui Zubco, constatând că, de fapt, nu ar exista probe care ar demonstra că dosarul examinat de Peni ar fi fost examinat, cu o zi înainte, de alt judecător. Ulterior, cel pedepsit în legătură cu acest caz a fost judecătorul Pilipenco, care s-a ales cu o „mustrare aspră” pentru încălcarea Codului de Etică al Judecătorului, „denigrând probitatea morală a colegei sale prin afirmaţii precum că Alexandra Peni abuziv a rejudecat cauza administrativă”.

Astăzi, Peni este magistrată la Judecătoria Comrat, după ce instanţa a fost comasată cu Judecătoria Ceadîr-Lunga, fiind colegă cu Serghei Pilipenco.

Potrivit Anticoruptie.md, Ludmila Ursu a ajuns judecătoare, în decembrie 2006. Ea este una dintre magistratele care a beneficiat de apartament la preț preferențial, în blocul ridicat pentru magistrații de la Judecătoria sectorului Râșcani, unde a activat anterior. Ludmila Ursu a fost introdusă în lista de beneficiari ai locuințelor la preț redus „pentru a-și asigura cu spațiu locativ fiul minor”. Cu toate acestea, magistrata a fost prima care a renunțat la spațiul locativ repartizat prin sprijinul șefului său de atunci, Oleg Melniciuc. Portalul Moldova Curată a scris, într-o anchetă, că, la două luni după ce grupul de lucru a votat includerea ei în lista beneficiarilor, judecătoarea a cedat drepturile de creanță mamei lui Oleg Mleniciuc. Ultimul, audiat de procurori, a declarat că Ludmila Ursu a vândut apartamentul „dat fiind faptul că are nevoie de mijloace financiare”. Suma de 5 mii de euro se regăsește la capitolul „venitul obținut din alte surse” din declarația de avere a magistratei, depusă pentru anul 2016. Judecătoarea a refuzat să le explice jurnaliștilor de ce a renunțat la apartament pentru o sumă de zece ori mai mică decât prețul de piață.
Potrivit magistrat.md, Mihail Țurcan, un al judecător care vrea să plece, activează în sistemul judecătoresc din anul 2005.


  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

La Orhei, a fost dat în exploatare încă un drum reparat capital | VIDEO UPDATE

Primăria Orhei a dat în exploatare încă o stradă reparată capital, amplasată într-un cartier important, …