Știrea zilei

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ EXPLICĂ DE CE DECRETUL DE PREMIER AL MAIEI SANDU ESTE NECONSTITUŢIONAL | VIDEO

Curtea Constituţională a publicat decizia motivată pentru controlul constituționalității decretelor președintelui Republicii Moldova din 8 iunie 2019б privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru și privind numirea Guvernului. Noua decizie face referință atât la alegerea liderului PSRM în calitate de președinte a noului Parlament, numirea noului Guvern și învestirea Maiei Sandu în funcția de premier, cât și toate hotărârile adoptate de Legislativ, începând cu data de 8 iunie.

Guvernul format din exponenții PSRM, PAS și PPDA a fost investit, potrivit Curții Constituționale, în afara termenului de trei luni de la validarea mandatelor, prevăzut de Legea Supremă a statului. Curtea a decis că termenul în care Parlamentul ales pe 24 februarie putea deveni funcțional și legitim a expirat pe 7 iunie, în timp ce socialiștii și Blocul ACUM au ales organele de conducere ale Parlamentului și Guvernul a doua zi, pe 8 iunie.

În consecință, întrucât șeful statului, Igor Dodon, nu a dorit să pună în aplicare decizia Înaltei Curți, acesta a fost suspendat, iar pentru procedura de dizolvare a Parlamentului, premierul Pavel Filip a preluat interimatul funcției de șef al statului. După dizolvarea Parlamentului, președintele interimar a anunțat și data organizării alegerilor parlamentare anticipate, care vor avea loc pe 6 septembrie 2019.


În acest context, Curtea declară neconstituţional Decretul Președintelui Republicii Moldova din 8 iunie 2019 privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova și decretul din aceeași dată, privind numirea Guvernului Republicii Moldova, respectiv decretul privind numirea Maiei Sandu în funcția de premier. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

CEC: „Buletinele de vot au început să fie distribuite către consiliile electorale de circumscripție” | VIDEO

Buletinele de vot au început să fie distribuite către consiliile electorale de circumscripție. Despre acest …