28 martie 2020, sâmbătă
Știrea zilei

Crimă la Hîncești: Cadavrul unui bărbat, găsit într-o baltă de sânge în scara unui bloc de locuințe

Cadavrul unui bărbat, cu semne de moarte violentă, a fost găsit zăcând într-o baltă de sânge, în scara unui bloc de locuințe. Descoperirea macabră a avut loc în această dimineață, în jurul orei 06:00, în orașul Hîncești.

Potrivit reprezentanților IP Hîncești, la fața locului s-a deplasat grupul operativ și un medic legist, care au stabilit că bărbatul a fost înjunghiat în inimă cu un obiect ascuțit, posibil cuțit.

„Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 35 de ani, originar din Hîncești. În urma cercetării şi din declaraţiile martorilor, victima ar fi fost înjunghiată de către un amic, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, iar între ei s-a iscat o ceartă, din motive necunoscute, care iată, din nefericire, a culminat cu o crimă”, ne-a spus un reprezentant al IP Hîncești.

Oamenii legii au stabilit identitatea suspectului, care la fel ca și victima are 35 de ani, iar în prezent se intreprind toate măsurile de rigoare pentru reținerea acestuia. Bărbatul anterior a mai fost certat cu legea.

deschide.md.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Săptămâna viitoare va fi liberă, inclusiv pentru elevi și profesori. Pretestările au fost amânate | VIDEO

Examenele pentru clasele a 4 nu au fost anulate, așa cum s-a vehiculat în presă. …