Știrea zilei

Crimă într-un apartament din Chișinău. Un bărbat și-a împușcat soția

O femeie a murit, după ce a fost împușcată de către soțul său. Crima a avut loc ieri-seara într-un apartament din centrul Chișinăului.

Contactat telefonic, Alexei Grosu, șeful-adjunct al Poliției Capitalei, a confirmat cazul și a declarat pentru Deschide.MD că la fața locului s-a deplasat grupul operativ din cadrul Ip Centru pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă crima.

„Potrivit datelor preliminare, crima a avut loc în jurul orei 18:55, pe strada Zodiac din capitală. Împușcătura a fost efectuată dintr-o armă de model „Winchester” pe care bărbatul o deținea legal. Alte informații suplimentare despre acest caz nu vă pot oferi dat fiind faptul că ține de secretul anchetei”, ne-a spus Grosu.

De altă parte, surse apropiate anchetei, susțin că victima este o femeie  în vârstă de 44 de ani pe care soțul său, un bărbat în vârstă de 70 de ani, ar fi împușcat-o din cauza geloziei. Totodată, sursele au ținut să menționeze că omorul a avut loc de față cu fiul celor doi care a și alertat poliția.

Oamenii legii sunt la fața locului, iar pe acest caz a fost intentat un proces penal.

 

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

533 de decese provocate de COVID-19 în R. Moldova. Țara noastră, lider în Europa la numărul de îmbolnăviri, raportate la numărul de locuitori | VIDEO

COVID-19 a mai luat viața a încă trei pacienți. În această noapte, doi bărbați și …