Știrea zilei

Creștere uriașă a numărului de cazuri de contaminare cu coronavirus în China doar într-o singură zi

Autoritatea pentru Sănătate Publică din provincia chineză Hubei a anunţat că 242 de persoane au murit miercuri din cauza epidemiei de coronavirus. Numărul total de decese la nivel mondial se ridică acum la 1.357, scrie presa română.

Dintre acestea, 1.355 de decese s-au înregistrat în China continentală, unul în Hong Kong şi unul în Filipine.

Autorităţile din Hubei au mai informat că au confirmat miercuri 14.840 de noi cazuri de infecţie cu coronavirus, astfel că numărul total al infecţiilor a ajuns la 48.206 în China, iar nivel mondial se ridică la 60.015.

Deşi numărul de cazuri noi raportate în China a scăzut în ultimele zile, Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a avertizat că autorităţile trebuie să continue să fie precaute. „Numărul cazurilor noi confirmate în China s-a stabilizat în ultima săptămână, dar trebuie să interpretăm acest lucru cu foarte multă precauţie. Epidemia aceasta ar putea merge în orice direcţie”, a spus acesta.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Cetăţenii ruşi au votat: Vladimir Putin va putea candida pentru încă două mandate | VIDEO

Cetăţenii ruşi au aprobat cu largă majoritate reforma constituţională supusă referendumului, permiţându-i astfel preşedintelui Vladimir …