Știrea zilei

COVID-19: Încă trei țări europene au depășit cifra de 10 mii de infectați | VIDEO

Încă trei țări europene au depășit cifra de 10 mii de cazuri confirmate de Covid-19. În afară de Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie – țări cu populație de zeci de milioane de locuitori – trei state mai mici au ajuns să depășească acest prag. Este vorba de  Belgia, Olanda și Elveția. Italia rămâne în continuare statul cel mai crunt lovit de pandemie. 

Italia, țară cu circa 60 de milioane de locuitori, în acest weekend, a înregistrat  peste 98000 de cazuri de contaminare și peste 11 mii de morți. Aproape 4000 de pacienți sunt internați în secția  Italia, țară cu circa 60 de milioane de locuitori, în acest weekend, a înregistrat  peste 98000 de cazuri de contaminare și peste 11 mii de morți. Aproape 4000 de pacienți sunt internați în secția  de terapie intensivă și, în prezet, este țara cu cele mai multe decese din lume.

Spania este pe locul doi cu peste 80.110 de cazuri confirmate și 6600 de decese.

Urmează Germania, cu peste 58 de mii de îmbolnăviri și 455 de decese, fiind dată adesea drept  exemplu pozitiv pentru că reușește să lupte eficient cu pandemia de coronavirus.

Luni au fost anunţate 192 de cazuri noi de coronavirus în România, totalul ajungând astfel la 1.952. Numărul deceselor a crescut la 46.

Ucraina a raportat, duminică, 475 de noi cazuri de îmbolnăvire de coronavirus, dintre care 10 cazuri letale. În regiunea Cernăuți bilanțul epidemic a ajuns la 75 de cazuri, iar numărul  vindecărilor este de șase.

Între timp, Rusia a anunțat că îşi va închide graniţele începând cu 30 martie, măsură menită să prevină intrarea în ţară a unor persoane infectate de COVID-19 şi să limiteze astfel amploarea epidemiei. Restricția va fi aplicată la toate frontierele terestre şi maritime, traficul aerian fiind deja sistat. Federația Rusă are confirmate peste 1200 de cazuri, cifră relativ mică dacă este raportată la  populația țării de 144 de milioane de locuitori.

De cealaltă parte a lumii, în India, ieșitul din case este periculos și… dureros! Cetățenii care nu respectă regimul de carantină, anunțat de autorități, sunt bătuți la propriu de poliție. Imagini cu oamenii legii care aplică forța au  devenit virale.

În întreaga lume, pandemia de coronavirus, care a avut drept prim epicentru China, a afectat în circa trei luni peste 720 de mii de persoane, dintre care peste 34 de mii au murit, iar circa 152 de  mii s-au vindecat.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Cadavrul unui bărbat, descoperit într-un canal de apă în Capitală

Descoperire macabră în cartierul Sculeni al Capitalei. Cadavrul unui bărbat a fost depistat într-un canal …