Știrea zilei

COVID-19 în lume: Tot mai multe state renunță la restricţii. SUA au reluat acuzele la adresa Chinei. Pandemia ar putea dura până în 2022

După aproape două luni de carantină, mai multe state europene ridică, începând de astăzi, o parte dintre restricții. Circulaţia transfrontalieră rămâne încă interzisă, motiv de nemulţumire în unele regiuni ale Europei. Rusia are, în acest moment, cea mai rapidă creştere a numărului de bolnavi infectaţi cu noul coronavirus. Peste ocean, tot mai mulţi americani cer redeschiderea economiei în toate statele, după ce mai bine de jumătate dintre ele au luat primele măsuri de relaxare în acest weekend. Cercetătorii americani au însă vești proaste: pandemia ar putea dura până în anul 2022!

Rusia este acum țara din Europa cu cea mai rapidă creștere a numărului de infectări. 10 mii 600 de cazuri noi au fost înregistrate doar în ultimele 24 de ore, aproape dublu faţă de duminica trecută. Sunt, în total, 145 de mii de bolnavi în toată țara – jumătate, asimptomatici, potrivit autorităților. Cele mai multe cazuri de COVID-19 sunt în Moscova, unde apar noi îngrijorări legate de capacitatea spitalelor de a face faţă valului de îmbolnăviri.

Marea Britanie nu răsuflă încă uşurată, dar bilanţul din ultimele zile dă speranţe autorităţilor. Duminică au fost înregistrate puţin peste 300 de decese, în jumătate faţă de ziua anterioară.

O situaţie aparte rămâne în Suedia, singura ţară europeană care nu a aplicat cele mai multe restricţii utilizate de restul statelor vestice pentru a limita răspândirea epidemiei. Barurile şi restaurantele au rămas deschise, la fel şi saloanele de înfrumuseţare, iar elevii din clasele mici au mers la şcoală. Rezultatul: rata mortalităţii este mai mare ca în ţările din jur, dar nu la fel de ridicată ca în Spania, Italia sau Franța.

Tot mai multe state anunţă ridicarea unor restricţii. Circulaţia transfrontalieră rămâne încă interzisă, motiv de nemulţumire în unele regiuni ale Europei. La graniţa dintre Germania şi Cehia, zeci de oameni din ambele state şi-au dat întâlnire ca să dovedească inutilitatea frontierelor închise.

În Italia, primul stat european care a intrat în carantină totală, de luni se deschid parcurile, fabricile şi şantierele. Dar într-o țară care a plătit un tribut uriaș pandemiei – aproape 29 de mii de morți și paralizia completă a turismului – autoritățile manifestă precauție.

Germania va redeschide locurile de joacă, muzeele şi bisericile începând de luni şi va decide în câteva zile în privinţa şcolilor şi a evenimentelor sportive, potrivit Reuters. Însă cancelarul Angela Merkel a avertizat că există riscul de reapariție al coronavirusului dacă oamenii lasă garda jos și uită de distanțarea social.

Statele Unite au reluat acuzele la adresa Chinei, de această dată prin vocea secretarului de stat Mike Pompeo. Oficialul a declarat că are dovezi semnificative că virusul a plecat dintr-un laborator din oraşul Wuhan, însă s-a ferit să spună că ar fi fost creat artificial.

Bilanţul în SUA se apropie de 70 de mii de morţi şi aproape 1,2 milioane de cazuri confirmate. Nemulţumiţi de restricţii, câteva sute de oameni s-au adunat în faţa reşedinţei guvernatorului californian şi au cerut ridicarea ordinului de stat acasă.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

COVID-19 în lume: Italia iese din carantina, proteste în Europa, sancțiuni dure în Qatar, arestări în Londra | VIDEO

Șefa guvernului belgian, venită în vizită la un spital din Bruxelles, a fost nevoită să …