Știrea zilei

COVID-19 în lume: Caz pozitiv la Casa Albă, primele țări din UE care își deschid granițele, încă o zi neagră în Rusia | VIDEO

A fost confirmat primul caz de coronavirus la Casa Albă. „Pacientul zero” este unul dintre valeţii personali ai preşedintelui Donald Trump. Liderul american a spus că nu a fost infectat, doar că în urma acestei situații va fi testat zilnic pentru COVID-19 şi nu săptămânal, cum se întâmpla până acum. Iar în Federația Rusă a fost înregistrat un nou record de infecţii cu noul coronavirus – peste 11 mii de cazuri. Situaţia cea mai gravă este în capitală, iar previziunile sunt sumbre. Pe de altă parte, trei țări din UE își deschid granițele și permit libera circulație între ele, în contextul pandemiei.

A fost agitație mare la Casa Albă după ce s-a aflat că un membru al Marinei americane, detașat pentru a avea grijă de șeful statului, a fost depistat cu noul virus. Potrivit CNN, Donald Trump a fost tulburat de veste. Valetul său, a cărui identitate nu a fost încă dezvăluită, a început să prezinte simptome miercuri și a fost testat imediat. Liderul american și vicepreședintele Mike Pence au fost, la rândul lor, verificați pentru COVID-19. Șeful de la Casă Albă arată în continuare cu degetul spre China pentru răspândirea virusului, căruia i-a atribuit proporții uriașe. În Statele Unite, cel mai recent bilanţ indică aproape 77 de mii de morţi şi aproape 1 milion 300 de mii de îmbolnăviri.

Încă o zi neagră în Rusia. Moscova şi alte regiuni sunt în a şasea săptămână de izolare. În ultimele 24 de ore s-a înregistrat un nou record de infecţii cu noul coronavirus – peste 11 mii de cazuri. Ultimul bilanț pe țară arată aproape 188 de mii de contaminări confirmate.

Franţa se redeschide progresiv începând de luni. Totuşi, rămân aşa-numitele departamente „roşii”, unde virusul se răspândeşte în continuare. Aşa că, acolo, ar putea fi menţinute unele restricţii. Ministrul francez de Interne a anunţat că frontierele Franţei rămân închise până în 15 iunie, cel puţin. Centrele comerciale vor putea primi din nou cumpărători, dar restaurantele şi barurile vor rămâne deocamdată cu lacătul pe uşă.

În Italia continuă să scadă numărul de cazuri active. Dar, cu toate că pot ieşi din casă acum, oamenii sunt încă bântuiţi de coşmarul acestei pandemii. S-au scurs săptămâni teribile pentru locuitorii din Bergamo. Numai în acest oraş au murit din cauza noului virus cel puţin 7000 de oameni.

În schimb, aproape toate magazinele se pot redeschide în Germania. Numai că oamenii nu prea au chef de cumpărături. Nemţii nu se grăbesc să scoată bani din buzunar. Un studiu arata că îşi fac griji în privinţa crizei economice pe care o consideră inevitabilă după cea sanitară.

Chiar dacă Spania se redeschide treptat, noua realitate în viaţa de zi cu zi înseamnă prudență şi păstrarea distanţei. În Ibiza, faimoasele petreceri vor rămâne doar în amintirea verilor trecute. Până atunci, cluburile de acolo explorează realitatea virtuală. Unele organizează petreceri cu DJ faimoşi care mixează pentru cei aflaţi în sufragerie, în casele lor.

Letonia, Lituania și Estonia vor deschide granițele, începând din 15 mai, permițând cetățenilor să circule liber între cele trei țări, a declarat premierul leton, scrie Reuters. Însă cetățenii care vin din alte state decât cele trei țări baltice, vor sta în continuare 14 zile în izolare. Statele Uniunii Europene și-au închis granițele, în lunile martie-aprilie, din cauza răspândirii pandemiei cu noul coronavirus, fiind permise doar repatrierile și transportul de alimente și de materiale sanitare. Deși o parte dintre țările europene au început să relaxeze din restricțiile impuse pentru a limita pandemia, transporturile internaționale nu au fost reluate. În cazul repatrierilor, cei care revin în țările de origine intră în izolare obligatorie timp de 14 zile.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

COVID-19 în lume: Italia iese din carantina, proteste în Europa, sancțiuni dure în Qatar, arestări în Londra | VIDEO

Șefa guvernului belgian, venită în vizită la un spital din Bruxelles, a fost nevoită să …