Știrea zilei

Coronavirusul ne dă târcoale? O persoană cu suspecție, internată la spitalul „Toma Ciorbă” din capitală | VIDEO

O persoană a fost internată la spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din capitală, fiind suspectată că ar avea coronavirus. Conducerea spitalului a declarat pentru postul nostru de televiziune că au fost preluate probe pentru efectuarea testului de confirmare a virusului, iar rezultatele vor fi cunoscute mai târziu.

Deși au anunțat despre cazul suspect, autoritățile țin în secret sexul și vârsta pacientului, care se află sub supravegherea medicilor.

SERGIU VASILIȚA, director interimar, spitalul clinic de boli infecțioase, „Toma Ciorbă”: „Persoana este internată, este izolată și sunt prelevate probele. Tratamentul este de gravitate medie.”

În ceea ce privește tânărul infectat cu virusul periculos, care ar fi fugit din Londra, despre care scrie presa de la Chișinău, reprezentanții Ministerului Sănătății neagă aceste informații. Potrivit lor, acesta a fost testat, iar rezultatele au ieșit negative.

Autoritățile susțin că în ultimele 24 de ore, în Moldova nu a fost înregistrat niciun caz de coronavirus.

Până acum, au fost testate pentru acest virus zeci de persoane, cele mai multe au revenit din zonele de risc din Italia. Printre cei suspectați că ar fi contractat virusul este și deputatul PAS Galina Sajin, care a revenit recent din peninsula italică. În prezent, parlamentarul se află în carantină.

Datele Poliției de Frontieră arată că, în ultimele 24 de ore, în țară au intrat peste 19 mii 700 de persoane, dintre care 275 au venit din Italia.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

CEC: Moldovenii stabiliți peste hotarele țării vor fi consultați pe subiectul deschiderii secțiilor de votare în străinătate | VIDEO

Moldovenii stabiliți peste hotarele țării vor fi consultați pe subiectul deschiderii secțiilor de votare în …