Știrea zilei

Coronavirus: Ministerul Sănătății activizează încă un spital strategic

Persoanele suspecte sau infectate cu coronavirus vor fi internate și la Spitalul Ministerului Sănătății, adică fostul Spital al Căii Ferate. Anunțul a fost făcut de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

„La Spitalul Toma Ciorbă, la momentul actual, sunt internați nu doar pacienții care au confirmată infecția, dar rămân în tratament și persoanele suspectate cu infecția vizată. Ca să nu fie supraaglomerare, dar și să existe proces normal de lucru pentru personalul medical, am menționat că vom activiza Spitalului MSMPS. Pe parcursul săptămânii curente am realizat eliberarea acestui spital, pregătirea pentru a putea realiza primirea pacienților suspectați cu Covid-19”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.

Ministra a dat asigurări că acest spital, ca și celelalte instituții strategice, dispune de echipament de protecție.

„Personalul medical va fi instruit, ca în cazul celorlalte spitale, de experții Organizației Mondiale a Sănătății și ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, pentru a respecta măsurile de siguranță, dar și pentru a vedea care sunt recomandările în contextul tratamentelor”, a menționat șefa de la Sănătate.

Reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) au spus că, în prezent, sunt identificate patru instituții medicale strategice – Spitalul Toma Ciorbă, Spitalul Clinic Republican, Spitalul de Boli Contagioase pentru Copii și Institutul Mamei și Copilului. În cazul în care aceste instituții nu vor face față, se va recurge la Spitalul Clinic al MSMPS, adică fostul Spital al Căii Ferate. Mai mult, ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că există o instituție de rezervă, în afara Chișinăului, pe care a refuzat să o nominalizeze.

Menționăm că, până în prezent, au fost confirmate 12 cazuri de coronavirus în R. Moldova:

1 – 7 martie – O femeie de 48 de ani, care venea acasă din Italia, a fost luată în stare gravă de la Aeroportul Internațional Chișinău.

2 – 10 martie – Un bărbat din sudul țării, în vârstă de 60 de ani, după o vizită de trei săptămâni în Italia, a ajuns pe mâna medicilor în stare de gravitate medie.

3 – 10 martie – O femeie de 60 de ani, revenită din Italia, a ajuns în stare de gravitate medie la spital, după ce a ignorat primele sfaturi ale medicilor și s-a autotratat acasă.

4 – 11 martie – Cel de-al patrulea caz a fost înregistrat la o tânără. Și aceasta a venit în țară din Italia, cu un autocar, fiind preluată de medici direct de la punctul de trecere a frontierei.

5, 6 – 12 martie – Au fost confirmate alte două cazuri. Ministerul Sănătății a refuzat să ofere informații despre sexul, vârsta persoanei sau regiunea de trai. Singurele precizări au fost că starea de sănătate a persoanelor este de gravitate medie și că ambele au venit din Italia.

7,8 – 13 martie – Încă două persoane adulte au fost testate pozitiv. În ambele cazuri e vorba de importul infecției. „Nu avem răspândire locală”, au dat asigurări autoritățile.

9, 10, 11, 12 – 14 martie – Ministerul Sănătății a anunțat, la pachet, alte patru cazuri confirmate. În premieră, este vorba de o transmitere locală. De asemenea, dacă până acum toate cazurile de import erau din Italia, de această dată este vorba de trei persoane revenite din Italia, Marea Britanie și Franța.

agora.md

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

No comment. Faimosul pediatru și prezentator TV, Evghenii Komarovski, despre OrheiLand: Autoritățile „cu mintea trează” nu pot închide parcul | VIDEO