Știrea zilei

Coronavirus în Moldova: Amenzi de sute de mii de lei pentru nerespectarea regimului de carantină

Din momentul aprobării hotărârilor Comisiei pentru Situații de Urgență avem înregistrate 38 procese verbale întocmite. 33 din acestea sunt cazuri în care agenții economici nu s-au conformat cerințelor și măsurilor impuse prin hotărârile respective, iar în 5 procese verbale sunt vizate persoanele fizice care nu au respectat măsurile de prevenire a virusului. Amenzile aplicate ajung la suma de circa 800 mii lei.

Ministerul Afacerilor Interne prin subdiviziunile sale va continua să asigure ordinea și siguranța publică, inclusiv siguranța în traficul rutier. Angajații polițiști și carabinieri vor patrula și monitoriza teritoriile administrative, spațiile publice și vor intensifica activitățile de monitorizare a persoanelor care se află în autoizolare și carantină.

Totodată, Poliția va supraveghea activitatea agenților economici, va verifica dacă aceștia respectă măsurile și va interveni cu aplicarea amenzilor în cazul în care acesta sunt încălcate.

Oamenii legii în colaborare cu administrația publică locală vor verifica agenții economici și se vor asigura dacă aceștia au sistat sau nu activitatea conform cerințelor autorităților, iar cei care nu se vor conforma se vor alege cu amenzi.

La fel, Poliția va monitoriza și fluxul de pasageri, verificând dacă se respectă restricționarea numărului persoanelor transportate. În localitățile în care a fost declarată stare de carantină sunt instalate posturi de restricționare a transportului rutier. Poliția va activa la capacitate maximă, informând și sensibilizând societatea despre modul de protejare și comportament în spațiile publice, cu păstrarea distanței sociale de 1 m.

Angajații MAI vor continua să patruleze în adiacentul piețelor comerciale în locurile de acces public, zone de agrement, stații și autogări și vor interveni solicitând cetățenilor să respecte măsurile de protecție, șoferilor de transport public să limiteze numărul de persoane la 60 %, iar agenților economici și alte instituții să nu pună viața angajaților în pericol, ignorând cerințele legale impuse în perioada Situației de urgență.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

R. Moldova va primi un medicament împotriva COVID-19 din partea Japoniei

 Republica Moldova urmează să primească din partea Guvernului Japoniei un medicament pentru tratarea pacienților infectați …