Știrea zilei

Chișinău: Hotel în loc de monument istoric | VIDEO

Încă un monument de arhitectură a fost distrus în centrul Chişinăului. Este vorba despre clădirea fostului spital al Mănăstirii Hîrbovăţ, de pe strada Veronica Micle. Deși clădirea este protejată de stat, aceasta a ajuns pe mâna unui agent economic care  urmează să construiască un  hotel cu 7 nivele, o patiserie și câteva unități comerciale. Autoritățile municipale strâng din umăr și spun că agentul economic are autorizație de construcție, însă nu știu cum, monumentul istoric a ajuns să fie proprietate privată.

Pe teritoriul unde anterior era amplasată clădirea nu era niciun muncitor, în schimb erau câteva tractoare, iar teritoriul – îngrădit. Arhitectul-șef interimar al capitalei, Alexei Țurcan ne-a  declarat că terenul este unul privat.

ALEXEI ȚURCAN, arhitect-șef interimar al Chişinăului: „La moment, monumentul și terenul aferent acestui monument sunt proprietate privată a agentului economic. Eu nu cunosc detaliile vânzării cumpărării și nici nu  știm cine a fost proprietarul inițial al clădirii.”

Alexei Țurcan ne-a mai spus că terenul unde era amplasată clădirea istorică ar fi fost vândut de mai multe ori, iar ultimul proprietar a fost înregistrat în luna februarie anul trecut. Mai apoi, agentul economic a primit  autorizație pentru construcția unui hotel și mai multe încăperi  comerciale, însă ar fi fost impus să reconstituie și monumentul istoric.

ALEXEI ȚURCAN, arhitectul-șef interimar al capitalei: „Iată aceasta este fațada principală, orientată spre strada Veronica Micle, este partea inferioară a clădirii cu două niveluri, care urmează să fie reconstituită și în  spate se mai înalță încă patru-cinci nivele ale clădirii noi.”

Directorul Agenţiei pentru Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ștefăniță  ne-a declarat că această clădire istorică a fost abandonată decenii la rând, iar din această cauză nu a mai rezistat și s-a risipit.  Agentul economic însă urmează să reconstituie fațada istorică a clădirii,  iar puțin mai la deal să-și construiască hotelul.

ION ȘTEFĂNIȚĂ, director,  Agenţia pentru Inspectare şi Restaurare a  Monumentelor: „El este obligat să reconstituie clădirea-monument în stilul ei și cu materialele și în volumul în care a fost.(musca) El a coordonat la Consiliul Național al Monumentelor Istorice documentația de proiect, care prevede reconstituirea clădirii-monument, dar cu retragere în curte – va fi un volum cu un regim de înălțime  identic clădirii adiacente.”

Contactat de postul nostru de televiziune, directorul companiei care urmează să facă lucrările de construcție a declarat că terenul a fost legal cumpărat de la fostul proprietar, iar  muncitorii au depus eforturi pentru a păstra monumentul istoric.

VEACESLAV LUNGU, directorul companiei de construcție: „Consolidarea a fost efectuată la maximum. Sunt actele necesare. Au fost consolidate cu centuri de metal, cu țevi de metal, a fost maximum depus efort pentru a păstra peretele de fațadă, care reprezenta încă ceva din clădirea dată.”

Veaceslav Lungu a mai declarat că chiar dacă a fost demolată, pe teritoriu se vor păstra toate elementele arhitecturale. Chiar și așa, oamenii care locuiesc prin preajmă au declarat că  municipalitatea nu ar trebui să permită în locul monumentelor istorice construcția altor edificii.

„Este o parte din istoria noastră și nu cred că este bine să construim case noi, restaurante și altele.”

„Ar fi normal să se păstreze orașul vechi și mai ales centrul.”

Precizăm că o serie de edificii de arhitectură au fost demolate atât în Chișinău cât și în întreaga țară. Se pare că autoritățile permit distrugerea clădirilor istorice, deoarece acestea nu au mai fost restaurante de zeci de ani și necesită investiții de milioane.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Procuratura confirmă perchezițiile acasă la Drăguțanu, Politov și Ghimpu. Opt persoane au statut de bănuit

Procuratura Generală (PG) a confirmat pentru Ziarul de Gardă perchezițiile efectuate la 12 decembrie în …