Știrea zilei

Chicu: S-a finalizat achitarea salariilor bugetarilor pentru septembrie-octombrie | VIDEO

După ce prim-ministrul Ion Chicu acuza Guvernul Sandu de restanțele salariale care s-au înregistrat în sectorul bugetar, acum acesta a declarat că toate restanțele au fost achitate. Anunțul a fost făcut astăzi de către Chicu, la tradiționalul briefing cu presa, după întrevederea cu șeful statului, Igor Dodon și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

După ce, săptămâna trecută, Ion Chicu i-a cerut ministrului de Finanțe, Serghei Pușcuța, să asigure efectuarea plăților pentru luna octombrie în cel mai scurt timp posibil, premierul spune că bugetarii și-au primit restanțele.

ION CHICU, prim-ministrul Republicii Moldova: „Vă raportez că săptămâna trecută s-a finalizat achitarea salariilor în sectorul bugetar pentru luna octombrie, septembrie. Cunoașteți că au fost restanțe și acum colegii intră în grafic pentru achitarea salariilor pentru luna noiembrie.”

Prim-ministrul Ion Chicu evită să răspundă dacă este pentru sau împotriva anulării Legii anti-propagandă. Întrebat de jurnaliști ce poziție are față de anularea cestei Legii, inițiativă a socialiștilor, Chicu a îndemnat ziariștii să-i întrebe pe deputații PSRM despre aceasta.

ION CHICU, prim-ministrul Republicii Moldova: „Președintele comisiei a spus că socialiștii. Puteți întreba președintele comisiei sau socialiștii. Eu personal consider că presa trebuie să fie liberă, iar consumatorii trebuie să aibă acces la toată informația, cu excepția celor care denaturează adevărul, care promovează mesaje extremiste și violente. Orice presă care informează societatea și respectă codul deontologic trebuie să aibă acces pe piață.”

Ion Chicu a mai adăugat că în acest an Târgul de Crăciun va avea loc în Scuarul Catedralei. Potrivit premierului, organizarea și lansarea acestuia, pe 21 decembrie, încă se discută. „Va fi finanțat parțial de bugetul primăriei, parțial de Cancelaria de Stat.” a conchis prim-ministrul.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Foto: jurnal.md

Deputații din Parlamentul 90: „Ne desolidarizăm de atitudinea iresponsabilă a premierului Chicu”

„Premierul dă dovadă de lipsă totală de bun simț și jignește demnitatea națională a cetățenilor …