Știrea zilei

Chicu a declarat că plățile pentru creditele ipotecare ar putea fi amânate. Moldovenii blocați la hotarul Austriei cu Ungaria, aduși acasă | VIDEO

În plină pandemie de coronavirus, autoritățile se izolează și refuză să răspundă la întrebările jurnaliștilor. În această dimineață, după ședința săptămânală a conducerii țării, președintele Igor Dodon doar s-a salutat cu presa, iar premierul Ion Chicu a anunțat jurnaliștii că întrebările pe care le au să le expedieze serviciului de presă. Aceiași situație este și la ministerul Sănătății. Viorica Dumbrăveanu a făcut briefing fără jurnaliști.

La ședința săptămânală organizată de conducerea țării discuțiile s-au axat pe pandemia de coronavirus. Autoritățile au anunțat că sunt întreprinse măsuri drastice pentru a preveni răspândirea virusului, iar premierul Ion Chicu a declarat că este posibil ca plățile pentru creditele ipotecare ar putea fi amânate, pentru câteva luni.

ION CHICU, prim-ministrul Republicii Moldova: „O să avem o discuție cu unele bănci comerciale să le propunem, că nu-i putem impune, să amâne ratele bancare, să amâne plățile pentru creditele ipotecare pentru câteva luni, ca în această perioadă, această presiune să nu stea asupra debitorilor.”

Chicu a mai anunțat că moldovenii, care s-au pornit cu doua autocare din Italia și au rămas blocați la frontiera dintre Austria și Ungaria, au ajuns în țară.

ION CHICU, prim-ministrul Republicii Moldova: „Au ajuns în țară acei cetățeni 83, blocați la hotarul Austriei cu Ungaria. Am organizat un zbor privat, i-am adus din Viena acasă. Toți au fost verificați, nu au semne de contaminare, dar sunt sub supraveghere.”

După declarații, Ion Chicu a refuzat din nou să răspundă la întrebările jurnaliștilor. Acum câteva zile, ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a solicitat jurnaliștilor să țină la distanță microfoanele fața de cei care făceau declarații în cadrul unui briefing. Iar luni, 16 martie, accesul reporterilor la aceste conferințe a fost restricționat, au participat doar operatorii.

ION CHICU, prim-ministru al Republicii Moldova: „Întrebările pe care le aveți o să așteptăm să ni le remiteți și noi o să vă răspundem imediat cum primim aceste întrebări.”

Din data de 16 martie, autoritățile anunță că sunt amânate examenele pentru cei care vor să obțină permisul de conducere. De luni, și-au sistat activitatea toate piețele alimentare, agro-alimentare și cele industriale, restaurantele și alte localuri. Își continuă activitatea magazinele alimentare, farmaciile, stațiile peco, dar și băncile, care lucrează după un regim special. Pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, din data de 17 martie vor fi suspendate toate zborurile aeriene. Din aceeași dată vor fi închise hotarele terestre pentru cetățenii străini care vin în Moldova, cu excepția celor care au statut de diplomat, care au reședință în țară, dar și cei care transportă mărfuri.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Marina Tauber: Guvernarea socialistă ne costă 100 de milioane de lei anual și se laudă cu o donație de jumătate de milion

Prin campania de PR pe care au organizat-o cu ocazia donării salariului pentru combaterea COVID-19, …