Știrea zilei

CEC: Organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale de anul viitor vor costa aproape 170.000.000 de le | VIDEO

Comisia Electorală Centrală a aprobat astăzi bugetul instituției pentru anul 2020. Chiar dacă a mai rămas un an până la alegerile prezidențiale din 2020, CEC a început deja planificarea alegerilor în ceea ce ține de devizul de cheltuieli necesare. Astfel, organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale de anul viitor va costa bugetul de stat aproape 170 de milioane de lei.

În cadrul ședinței de astăzi, membrii CEC au votat pentru aprobarea bugetului Comisiei Electorale Centrale pentru anul 2020.  Astfel, conform proiectului, bugetul CEC pentru 2020 va fi de circa 340 milioane de lei.

Astfel, pentru activitatea Comisiei, sunt planificate aproape 145 de milioane de lei, inclusiv pentru finanțarea partidelor politice – peste 38 de milioane de lei. Alte peste 2 milioane de lei sunt destinate activității Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral pe lângă CEC.

Pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, CEC a estimat cheltuieli în valoare de aproape 170 de milioane de lei.

Pentru alegerile parlamentare noi sunt estimate circa 16 milioane de lei, iar pentru organizarea alegerilor locale noi mai mult de 7 milioane de lei.

Bugetul Comisiei Electorale Centrale va fi înaintat Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova pentru a fi inclus în proiectul bugetului de stat.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Reparații de milioane în spitale în plină stare de urgență

În timp ce tot mai mulți lucrători medicali din instituțiile medicale din țară se plâng …