Știrea zilei

Cebotari publică imagini cum Sandu votează concesionarea Aeroportului | VIDEO

După ce democratul Vladimir Cebotari a rămas fără imunitate parlamentară, acesta plasează pe o rețea de socializare un video în care Maia Sandu ar fi votat pentru concesionarea Aeroportului. „Maia Sandu încearcă să inducă cetățenii în eroare, făcând referire la o altă ședință, unde apropo, la fel nu s-a opus concesionării”, a scris Cebotari pe pagina sa de Facebook.

Vladimir Cebotari scrie pe pagina sa de facebook că, pentru prima dată, proiectul privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău s-a discutat și s-a votat la ședința Guvernului din 29 mai 2013. Cebotari mai susține că la acea ședință a fost prezentă și Maia Sandu, pe atunci ministru al Educației și aceasta ar fi votat pentru concesionare. ”Maia Sandu nu a scos niciun  cuvânt”,  a scris Cebotari.

Amintim că retragerea imunității democratului Vladimir Cebotari a fost votată de 53 de legislatori, la  cererea procurorului general interimar, Dumitru Robu.

Potrivit lui Robu, există bănuieli precum că, în 2013, Cebotari, prin abuz de serviciu, a contribuit la preluarea Aeroportului Chișinău. Astfel, parlamentarul este suspectat de delapidarea averii statului, abuz de putere şi abuz în serviciu. Maia Sandu nu ne-a răspuns la telefon pentru o  reacție.

 

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Partidul „ȘOR” acuză guvernarea lui Dodon de uzurparea puterii în stat

„O sfidare totală a Parlamentului, organul legislativ suprem al țării, de către guvernarea lui Dodon”. …