Știrea zilei

Ce măsuri au anunțat autoritățile în legătură cu COVID-19: Suntem pregătiți pentru o eventuală epidemie? | VIDEO

12 moldoveni sunt suspectați de coronavirus. Toți sunt internați la spital și așteaptă rezultatele testelor. Între timp, autoritățile au anulat toate manifestațiile în masă, muzee, teatre, competiții sportive. Rămân deschise bisericile unde se vor oficia slujbele religioase, iar procesul de învățământ nu va fi oprit deocamdată. Totodată, persoanele care au fost plasate în carantină la domiciliu au restricția de a părăsi teritoriul țării. Ce alte măsuri anunță Guvernul, aflați din subiect.

Femeia infectată de coronavirus se simte ceva mai bine și chiar s-a ridicat din pat pentru câteva minute, spune directorul Spitalului Republican, acolo unde este internată pacienta.

ANATOL CIUBOTARU, directorul Spitalului Clinic Republican: „A mâncat singură, a dispărut diareea. Bolnava constată singură că are o îmbunătățire vădită. Noi, după parametrii biochimici din analize și din analizele sângelui vedem o situație stagnantă.”

În prezent, 12 persoane dintre care doi copii sunt suspectați de coronavirus. Ele sunt internate în spital și așteaptă rezultatele testelor la coronavirus.

Totodată, potrivit autorităților, sunt pregătite 5 spitale în Chișinău care vor prelua suspecții de coronavirus. Este vorba despre Spitalul de boli infecțioase Toma Ciorbă, cel de boli contagioase pentru copii, Spitalul Republican, Institutul Mamei și al Copilului dar și Spitalul clinic al Ministerului Sănătății. În fiecare dintre acestea au fost rezervate zeci de locuri speciale, iar pacienții gravi vor ajunge la două dintre aceste instituții.

SVETLANA LUPU, șef Direcția asistență spitalicească: „Spitalul Clinic Republican care preia cazurile grave și extrem de grave. Sunt disponibile 15 paturi de terapie intensivă dintre care 4 paturi sunt cu boxe complet izolate. Institutul Mamei și Copilului care a identificat 5 paturi pentru terapie intensivă și în total 20 de paturi pentru copiii care vor dezvolta forma grave.”

De asemenea, Ministrul Sănătății ne dă asigurări că în caz de o eventuală epidemie mai există un spital care ar putea prelua pacienții suspecți de coronavirus.

VIORICA DUMBRĂVEANU, ministrul Sănătății: „Noi avem o instituție rezervă. Nu am s-o nominalizez, dar este în afara Chișinăului care dispune de mai multe locuri și este examinată și această opțiune, dar acesta este cel de-al patrulea scenariu.”

Responsabilii spun că toate spitalele dispun de medicamentele și echipamentele necesare. Totodată, autoritățile au decis ca toate evenimentele culturale, sociale, teatrele, muzeele, expozițiile, competițiile sportive precum și festivalul Mărțișor să fie anulate, fără a preciza însă până când vor fi impuse restricțiile. Deocamdată, rămân deschise bisericile unde se vor oficia slujbele religioase, iar elevii vor merge la școală în regim normal. Statul va decide separat dacă va închide o instituție de învățământ, în funcție de evoluția situației.

VIORICA DUMBRĂVEANU, ministrul Sănătății: „Închiderea procesului educațional în cadrul unei instituții, închiderea procesului în cadrul unei unități administrativ-teritoriale unde există, de exemplu un focar. Noi vom determina aceste scenarii.”

De asemenea, statul va modifica legea astfel încât cei care nu respectă cerințele autorităților, completează greșit fișele epidemiologice sau nu respectă regimul de carantină impus, să fie pedepsiți inclusiv penal. O decizie în acest sens va fi luată de către Guvern, iar apoi adoptată de către Parlament.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Mai puține teste, mai puțin infectări: au fost confirmate 107 cazuri noi de infectare cu COVID-19, încă șase persoane au decedat | VIDEO

COVID-19 a mai luat viața a încă șase persoane. Este vorba de 4 bărbați și …