Știrea zilei

Ce cantitate de produse deține Moldova, în cazul declarării situației de carantină națională

Pentru a reduce din panica provocată de infecția de coronavirus printre cetățeni, care au luat cu asalt magazinele alimentare din țară, Ministerul Agriculturii a publicat informații cu referire la capacitățile naționale de asigurare a securității alimentare în țară, scrie unimedia.info.

Astfel, în prezent, în țară, întreprinderile de procesare a produselor lactate dețin în stoc circa 140 tone de unt, 189 tone de cașcaval și 500 tone de frișcă pasteurizată.

Companiile de procesare a produselor din carne și conserve, dețin în stoc 860 tone de materie primă carne de bovine și porcine, precum și 242 tone de produse finite din carne, disponibile pentru comercializare.

Stocurile de carne la zi fiind de 4500 tone. În Republica Moldova zilnic se produc circa un milion de ouă, consumul fiind asigurat în proporție de 110%.

Cu referire la produsele vegetale, companiile dețin:

grâu – 152 mii tone (ceea ce acoperă necesarul consumului intern pentru cel puțin șapte luni de zile, fără a lua în calcul volumul din rezervele de stat);

orz – 33 mii tone (suficient pentru o perioadă de 147 zile);

porumb – 1,2 mln tone (suficient pentru cel puțin doi ani);

ulei de floarea soarelui – 65 mii tone (ce acoperă consumul intern pentru doi ani);

zahăr – 102 mii tone (ce ne oferă securitatea consumului pentru 440 de zile).

Totodată, Ministerul anunță că importurile de produse alimentare se desfășoară în regim obișnuit, fără careva restricții.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Mai puține teste, mai puțin infectări: au fost confirmate 107 cazuri noi de infectare cu COVID-19, încă șase persoane au decedat | VIDEO

COVID-19 a mai luat viața a încă șase persoane. Este vorba de 4 bărbați și …