Știrea zilei

„Carantină prezidențială” într-o vilă de pe malul Nistrului: Dodon se va autoizola 2 zile, iar militarii 2 săptămâni | VIDEO

Cei 75 de militari moldoveni, care au participat miercuri la parada militară de la Moscova vor sta în carantină obligatorie. Despre asta a anunțat ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, în cadrul unei emisiuni televizate. Totodată, șeful statului Igor Dodon, care, la fel, a fost prezent la evenimentul din Piața Roșie a declarat astăzi în cadrul emisiunii săptămânale ”Președintele răspunde” că se va autoizola timp de 2-3 zile la Holercani, după care va face un test.

În cazul în care rezultatul va fi negativ, Dodon spune că va reveni la regimul obișnuit de muncă.

Amintim că Igor Dodon a fost acuzat, în repetate rânduri, de nerespectarea măsurilor de protecție în timpul numeroaselor întâlniri pe care le-a avut cu cetățenii, inclusiv cu cei care fac parte din grupul de risc, însă, datorită imunității prezidențiale de care se bucură, nu poate fi tras la răspundere.

În context, precizăm că recent, deputatul PAS Radu Marian a anunțat că 6 angajați ai SPPS, câțiva polițiști și angajați ai SIS s-ar fi infectat cu COVID-19, după ce au mers în vizite, alături de Igor Dodon. Președintele susține, totuși, că niciunul dintre ei nu s-ar fi infectat la serviciu, ci de la rude, de la soția-medic sau de la soacră.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Parlamentul, „paralizat” și astăzi. Opoziția: Guvernul, sub unele intenții „nobile” și „bune” vrea să ascundă scheme de afaceri | VIDEO

Parlamentul a fost „paralizat” și astăzi. La fel ca ieri, deputații din opoziție au boicotat …