Știrea zilei

Bulgaria anunță primele cazuri de coronavirus, dar nu cunoaște „pacientul zero”

Doi bărbaţi din oraşul Plevna, din nordul Bulgariei, şi două femei din Gabrovo, în centrul ţării, au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus, în cadrul unei testări mai ample, a declarat directorul centrului naţional de boli infecţioase Todor Kantardjiev, transmite digi24.ro

11.00: Încă două persoane testate în Bulgaria sunt infectate cu coronavirusul Covid-19.

Guvernul bulgar urma să convoace o reuniune de urgenţă în cursul zilei de duminică, pentru a discuta despre măsurile suplimentare de prevenire a răspândirii coronavirusului.

Bulgaria, stat cu 7 milioane de locuitori, a introdus scanere de temperatură în aeroporturi şi la punctele de trecere a frontierei, pentru a împiedica răspândirea bolii.

Joi, Bulgaria a declarat epidemie naţională de gripă şi a închis toate şcolile până pe 11 martie.

Primele două cazuri de coronavirus au fost detectate în Bulgaria la un bărbat de 27 de ani şi la o femeie de 75 de ani care nu călătoriseră în străinătate, a anunţat sâmbătă directorul Centrului pentru boli infecţioase, Todor Kantardjiev, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Astăzi (sâmbătă), doi pacienţi (…) au fost testaţi pozitiv cu coronavirus”, a declarat oficialul într-o conferinţă de presă difuzată sâmbătă seara la radio şi televiziune.

Tânărul infectat locuieşte în Pleven (nord), iar femeia în Gabrovo (centru). Persoanele cu care au intrat în contact au fost testate, a adăugat Kantardjiev.

Cei doi pacienţi „nu au profilul tipic: nu au fost în străinătate şi nu au intrat în contact cu persoane care efectuaseră călătorii”, a precizat profesorul Venţeslav Mutaftciski, şeful unităţii naţionale de prevenire a coronavirusului. „Prin urmare, nu cunoaştem pacientul zero”, a explicat el.

Bulgaria se confruntă deja cu o epidemie de gripă, motiv pentru care autorităţile de la Sofia au decis închiderea tuturor şcolilor în perioada 6-11 martie, precizează Mediafax.

Până duminică dimineață, au fost înregistrate peste 106.000 de cazuri de infecție cu noul coronavirus în 103 țări. Cele mai multe persoane infectate sunt în China, unde a izbucnit epidemia: 80.696. Pe următoarele poziții se situează Coreea de Sud, cu 7.313 persoane infectate, și Italia cu 5.883 cazuri.

De la izbucnirea epidemiei și până în prezent au fost înregistrate 3.600 de decese, cele mai multe în China, urmată de Italia, 233 decese, și Iran, unde 145 de persoane și-au pierdut viața.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

COVID-19 a depăşit două praguri simbolice și are trei simptome noi. America Latină, epicentrul pandemiei | VIDEO

Omenirea a depăşit în acest weekend două praguri simbolice, înregistrând mai mult de jumătate de …