Știrea zilei

Braconierii care acum câteva zile ar fi împușcat un cerb, au fost identificați | FOTO

Trei bărbați cu vârste cuprinse între  33 și 37 ani,  locuitori ai satului  Horodca, raionul Ialoveni  sunt bănuiți că ar fi împușcat un exemplar de cerb nobil cu pete nobil cu vârsta de 5 ani, pe teritoriul rezervației naturale „Codrii”, cauzând un prejudiciu de 17 500 lei, anunță IGP într-un comunicat de presă. 

Amintim că, la 23 februarie curent, poliția din Strășeni a fost sesizată de pădurarul rezervației naturale „Codrii”, care a comunicat că  în extravelanul satului Lozova, a depistat într-o căruță un cerb împușcat.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală, iar în cadrul acțiunilor de urmărire penală au fost identificate trei persoane din localitatea Horodca, bănuite în săvârșirea infracțiunii.

Fiind efectuate mai multe  percheziții la domiciliile acestora, polițiștii au depistat și ridicat trei arme de foc cu țeavă ghintuită de model BM și CZ, deținute legal. De asemenea, ca urmare a cercetării suplimentare pe teritoriul rezervației „Codrii” a fost depistat și ridicat un glonte.

Urmează  a fi efectuată expertiza balistică care va stabili cu certitudine arma din care a fost efectuată împușcătura.

Actualmente bănuiții sunt cercetați în libertate, fiind pasibili de răspundere penală.

Conform art.233 alin.1 Cod Penal al RM persoana vinovată de săvârșirea infracțiunii „Vânatul ilegal” riscă amendă de la 550 la 850 unități convenționale  sau pedeapsă cu închisoare de până la 3 ani.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

COVID-19: +14 lucrători medicali, testați pozitiv la coronavirus. Numărul total ajunge la 50

Din cele 32 de cazuri noi confirmate de COVID-19, aproape jumătate sunt lucrători ai sistemului …