Știrea zilei

Basarabeasca: Un Ford s-a răsturnat pe traseu. Sunt răniți | FOTO

În dimineața zilei de 7 martie angajații IGSU au fost solicitați pentru a interveni la descarcerarea unei persoane prinse între fiarele unui autovehicul implicat într-un accident de circulație.

Apelul la 112 a fost recepționat la ora 7:54. Potrivit primelor informații un autoturism de model Ford Transit s-a inversat pe traseu în apropiere de localitatea Ivanovca, raionul Basarabeasca, se arată într-un comunicat al IGSU.

La fața locului au fost solicitați pompierii pentru a efectua lucrări de descarcerare, întrucât conducătorul auto a rămas prins în fiarele mașinii avariate. Salvatorii au reușind să deblocheze șoferul în vîrstă de 33 de ani și să-l predea echipelor medicale ajunse la fața locului. În urma accidentului cu diverse traumatisme s-au ales conducătorul auto, dar și o femeie în vârsta de 35 de ani, care era pasager. Ambele persoane au fost transportate la spitalul raional din Cimișlia.

Viața acestora fiind în afara pericolului. Circumstanțele accidentului urmează a fi stabilite. Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 75 situații de risc.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Deputat: „Aproximativ 100 de angajați de la fabrica «Bucuria» sunt infectați cu COVID-19”

Aproape 100 de angajați ai fabricii „Bucuria” ar fi infectați cu coronavirus, iar administrația entității …