Știrea zilei

Vitalie Balinschi: Socialiștii au scuipat în ochii locuitorilor raionului Hâncești

Partidul Politic „ȘOR” consideră decizia de miercuri a Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a cere excluderea din cursa electorală de la Hâncești a candidatului său, Vitalie Balinschi drept una ilegală, abuzivă și care reprezintă o comandă politică a guvernării socialiste a lui Dodon. Partidul „ȘOR” a anunțat că va întreprinde toate acțiunile pentru a-și face dreptate și va sesiza instituțiile internaționale despre abuzurile guvernării, scrie partidulsor.md.

Candidatul Partidului „ȘOR” la funcția de deputat pe circumscripția uninominală Hâncești, Vitalie Balinschi a declarat într-o conferință de presă că decizia CEC este îndreptată, în primul rând, împotriva cetățenilor.

„Ieri, membrii CEC le-au scuipat în ochi celor peste 10.000 de cetățeni care au semnat în favoarea candidaturii mele ca deputat al poporului”, a declarat candidatul.

Balinschi a mai spus că guvernarea cere excluderea sa din cursă din cauza popularității sale în creștere.

„Pe socialiști i-a speriat popularitatea mea și au mers prin aceste metode urâte. Dacă ei cred că prin aceste metode vor avea succes, greșesc amarnic. Cetățenii nu au încredere în PSRM. Socialiștii nu câștigă aceste alegeri nici dacă scot din cursă toți candidații și-l lasă doar pe Gațcan”, a adăugat Vitalie Balinschi.

Deputatul Denis Ulanov a arătat că decizia de ieri a CEC este o una politică. Parlamentarul a declarat că deține rezultatele unei cercetări sociologice, pe care le au și socialiștii, care denotă că Vitalie Balinschi este, în prezent, pe locul doi în topul preferințelor alegătorilor, iar candidatul socialiștilor – pe locul patru.

Ulanov a spus că Balinschi a urcat, în ultimele zece zile, de pe locul 4 pe 2, iar candidatul socialiștilor a coborât de pe 3 pe 4. Iar

„Vitalie Balinschi era în creștere, mai ales după evenimentele de desemnare a sa drept candidatul poporului în Parlament”, a menționat deputatul Denis Ulanov.

Reprezentantul Partidului „ȘOR” la CEC, Vadim Banari a prezentat mai multe argumente care demonstrează că decizia de ieri este una nemotivată juridic și este una politică. CEC s-a transformat în avocatul candidatului PSRM la Hâncești, a remarcat Banaru.

„CEC nu a avut obiectivul de a elucida circumstanțele, dar a transformat această procedură într-un spectacol pe al cărui regizor îl cunoaștem. Avem speranța în justiție, dar sistemul este supus presiunilor din partea guvernării care încearcă să o transforme în bâtă politică”, a declarat Banaru.

Amintim că Partidul Politic „ȘOR” a anunțat încă săptămâna trecută că guvernarea socialistă pune la cale un scenariu pentru excluderea lui Vitalie Balinschi din cursa electorală pentru Hâncești.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Ilan Șor a reacționat la încercarea autorităților de a închide OrheiLand-ul: Igor Dodon a depășit orice limită și luptă cu femeile și copiii | VIDEO

Și liderul Partidului Politic “ȘOR”, Ilan Șor, a reacționat pe marginea scandalului legat de restricționarea …