Știrea zilei

Avocatul lui Ilan Șor despre comentariile ministrului Nagacevschi: O ingerință crasă în actul justiției

Mediatizarea excesivă și comentariile din partea persoanelor neavizate reprezintă o imixtiune în actul justiției în dosarul fostului primar de Orhei, Ilan Șor, a declarat luni, 24 februarie, în cadrul unul briefing, avocatul acestuia, Iulian Bălan. Totodată el a prezentat mai multe date statistice care confirmă că modul în care este examinat dosarul și durata acestuia nu se deosebește cu nimic de cauze similare, scrie partidulsor.md.

Iulian Bălan a făcut referire la datele statistice publicate pe paginile web oficiale ale instanțelor de judecată, din care reiese că din cele 11.500 de dosare similare aflate pe rol în 2019, în 75% din acestea termenul de examinare depășea 36 de luni. Iar în majoritatea dosarelor s-a cerut expertize suplimentare și rapoarte de constatare. „Se impune justa concluzie, că durata cauzei pentru care se agită opinia publică, nu se evidențiază cu absolut nimic de durata pe restul cauzelor examinate de instanțele naționale, iar alegațiile cu privire la tergiversare sunt speculative, neîntemeiate și improprii funcțiilor deținute”, a declarat Iulian Bălan.

În privința expertizelor pe care le-a solicitat apărarea și care au fost comentate de unele persoane ca fiind o tentativă de tergiversare a examinării cauzei, Iulian Bălan a remarcat că acelea erau absolut necesare. „Cum organul de urmărire penală nu are acreditările necesare în cazul stabilirii valorii în vama în cadrul cauzelor penale de contrabanda și apelează la constatările CCI, cum nu poate stabili decesul și este necesar raportul centrului de medicină legală, așa este necesară și expertiză financiar contabilă în această cauză complexă”, a precizat avocatul.

Totodată el s-a referit și la comentariile excesive din ultimul timp care, în opinia sa, reprezintă o imixtiune în activitatea justiției. În mod special el s-a referit la comentariile ministrului Justiției, Fadei Nagacevschi. Comentariul de vineri al ministrului Justiției reprezintă o ingerință crasă în actul justiției, iar amenințările făcute în adresa instanțelor la sigur încalcă principiul separației puterilor în stat și aruncă o umbră asupra pretinselor schimbări în statul de drept. Suntem martorii unei degradări grave a independenței justiției și a influenței necorespunzătoare a mersului dosarului clientului meu Ilan Șor”, a concluzionat avocatul Iulian Bălan.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

LIVE | Declarații de presă ale deputatului PP „ȘOR”, Denis Ulanov, cu tema „Incompetență sau rea intenție? Procedura de angajare a răspunderii, în contradicție flagrantă cu hotărârea Curții Constituționale”