Știrea zilei

Avocatul lui Ilan Șor: Dacă instanța va accepta ședințele publice, credibilitate în justiție va crește. Vom insista să fie admis demersul | VIDEO

Ședințele în dosarul lui Ilan Șor rămân închise. Apărătorii au cerut examinarea cazului în mod public, iar instanța a amânat examinarea solicitării pentru o altă dată. Totodată, Curtea de Apel Cahul a respins cererea noilor avocați de a a le oferi mai mult timp pentru a putea lua cunoștință cu materialele dosarului, ceea ce, în opinia apărătorilor, este o nouă încălcare.

Ei au solicitat două luni, iar magistrații le-au acordat doar două săptămâni.

Amintim că, anterior Ilan Șor a reclamat mai multe abuzuri și încălcări la examinarea dosarului, care s-au întețit în ultima perioadă, spune deputatul. Printre încălcări ar fi, organizarea ședinței de judecată în zi liberă sau pe timpul stării de urgență, dar și presiuni asupra instanței exercitate de persoane din anturajul lui Igor Dodon, acuzații respinse atât de judecători cât și de președinție. Ilan Șor a anunțat că este gata să se prezinte personal în instanță dacă va fi asigurat caracterul public al ședințelor și va fi anulat mandatul de arestare, pe care el în califică drept ilegal.

AURELIU COLENCO, avocat: „Noi dorim să solicităm de la instanța de judecată să fie amânată examinarea dosarului, deoarece astăzi este prima ședință când ne prezentăm în fața instanței ca apărătorii domnului Ilan Șor și dorim să facem cunoștință cu materialele dosarului. Asta în primul rând. În al doilea rând, noi solicităm să fie ședința de judecată publică.”

CALAIDA DENIS, avocat: „În cazul în care ședința va fi una publică și instanța va accepta, va fi o creștere în credibilitate în justiție și, respectiv, vom insista să fie acest demers admis.”

Instanța deliberând pe loc a decis acordarea unui termen de până la 12 mai este mai mult ca suficient, odată ce celălalt apărător nu și-a reziliat contractul de a reprezenta interesele inculpatului, astfel încât, la moment sunt 3 avocați . O altă cerere a fost solicitarea apărării în care să fie examinată ședința deschisă. Instanța nu s-a pronunțat, urmând a se pronunța la ședința următoare.

Cu mai multe detalii la acest subiect vom reveni în edițiile de știri ulterioare.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Ilan Șor a răspuns la acuzațiile lui Igor Dodon: Atacurile nefondate în adresa Partidului ”ȘOR”, intenția de a pune vina pe umeri străini | VIDEO

Atacurile nefondate în adresa Partidului Politic ”ȘOR”, intenția de a pune vina pe umeri străini, …