Știrea zilei

Autoritățile municipiului Orhei, dar și deputații Partidului Politic ”ȘOR” s-au întâlnit cu zeci de familii din ”Asociația Nevăzătorilor” | VIDEO

Autoritățile municipiului Orhei, dar și deputații Partidului Politic ”ȘOR” s-au întâlnit astăzi cu zeci de familii care fac parte din ”Asociația Nevăzătorilor” din localitate. În cadrul evenimentului, autoritățile le-au promis oamenilor că vor face tot posibilul să le creeze locuri de muncă și i-au asigurat că mereu le vor fi alături.

Persoanele prezente la eveniment ne-au spus că sunt mulțumite de modul în care autoritățile locale și în special Partidul Politic ”ȘOR” le ajută.

EUDOCHIA CIUPAC, președintele OT a Asociației Nevăzătorilor, raionul Orhei: Partidul Politic ”ȘOR”, din anul 2015 – tot timpul suntem în vizorul dumnealor, tot timpul cu sprijinul bănesc, cu sprijinul pachetelor cu produse alimentare. Și cotizațiile ni se plătesc și acolo din produse alimentare ni se mai dă, mă rog, noi suntem mulțumiți acuma de această asociație și de partidul acesta. De câte ori ne adresăm, suntem mulțumiți de ajutorul pe care îl primim. Noi dorim să activăm, să fim încadrați în muncă.

Autoritățile municipale, dar și deputatul Partidului Politic ”ȘOR”, Marina Tauber le-au promis acestor oameni că se vor strădui să le creeze locuri de muncă și i-au asigurat că le vor fi alături și în continuare.

PAVEL VEREJANU, primarul municipiului Orhei:  Sunteți acei oameni care ne demonstrează nouă că lupta continuă, că dumnevoastră, fiecare, sunteți zi de zi implicați în diferite proiecte sociale și aveți realizările dumnevoastră în plan profesional.

DINU ȚURCANU, președintele Consiliului Raional Orhei: Vom încerca să improvizăm ceva ca să venim în ajutorul dumneavoastră, în ajutorul fiecăruia.Vom încerca să avem un contact personal cu dumnevoastră, un contact permanent.

MARINA TAUBER, vicepreședintele Partidului Politic ”ȘOR”, deputat: Să știți că cei care au nevoie de un pic mai mul ajutor și atenție din partea noastră, sunt și rămân prioritari. Vom întreprinde măsurile necesare ca să vă creăm condiții mai bune.Din numele domnului președinte Ilan Șor – să știți că în continuare puteți să contați pe noi.

În cadrul întrunirii, oamenii au avut parte și de o surpriză. Interpretul de muzică populară Gabriel Nebunu a fost cel care i-a făcut pe cei prezenți să uite pentru ceva timp de nevoi.

Evenimentul dat s-a desfășurat în contextul Zilei Internaționale a Nevăzătorilor. La evidența Organizației Teritoriale a Asociației Nevăzătorilor din raionul Orhei se află 263 de persoane cu dificiență de vedere, dintre care 86 sunt din oraș.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Măsura izolării pentru 14 zile, suspendată temporar pentru toate persoanele care intră în România

Ambasada României în Republica Moldova informează că măsura izolării la domiciliu/ carantinării instituționalizate se suspendă …