Știrea zilei

Autoritățile din Orhei au vizitat și au ajutat cu produse persoanele cu nevoi speciale | VIDEO

Atenție deosebită oamenilor speciali. De Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități autoritățile din satele raionului Orhei, dar și ale municipiului Orhei, au vizitat locuitorii cu nevoi speciale din localități. Și nu au venit cu mâna goală, ci le-au adus în dar produse. Totul cu sprijinul conducerii Partidului Politic ”Șor” – președintele formațiunii Ilan Șor, vicepreședintelui Marina Tauber, dar și a deputaților Parlamentului Republicii Moldova.

În comuna Jora de Mijloc locuiesc în jur de 200 de oameni cu nevoi speciale. De Ziua Persoanelor cu dizabilități, fiecare dintre ei s-a bucurat de atenția conducerii localității.

SERGHEI LABLIUC, primar com. Jora de Mijloc, r-nul Orhei: „Noi ca o entitate politică și ca o structură publică, dorim să acordăm ajutorul cuvenit acestei categorii de persoane și sigur că pe măsura dezvoltării calității noastre și capacitățile noastre, urmează să crească. Odată cu creșterea economică și atenția va fi mai sporită.”

Cele 90 de persoane cu nevoi speciale din comuna Mălăiești au fost asigurate de autoritățile locale că ușile primăriei sunt mereu deschise pentru fiecare dintre ele.

VICTOR CIOBANU, primar com. Mălăiești, r-nul Orhei: „În primul rând, nu trebuie să uităm și nu trebuie să negăm că aceste persoane au nevoie de o atenție deosebită. De asta și au o zi a lor deosebită „Ziua Mondială”, ceea ce înseamnă că la nivel mondial toată atenția și ar trebui nu doar astăzi să fie atrasă asupra acestor persoane, fiindcă ei au nevoie de sprijinul nostru.”

„Invalizii nu trebuie dați la o parte, ei trebuie susținuți. Și nu doar ei, ci și pensionarii și cei social-vulnerabili. Anume Partidul ”Șor” a demonstrat cum trebuie să se lucreze în Parlament, cum trebuie să se lucreze cu oamenii.”

„Este foarte important să se acorde atenție persoanelor care au probleme de sănătate.”, spun locuitorii municipiului Orhei.

Momentan Partidul Politic ”Șor” deja a înaintat o serie de proiecte menite să asigure condiții mai bune de viață pentru persoanele cu dizabilități și pensionari. Este vorba de magazine și farmacii sociale și nu doar.

PAVEL VEREJANU, primar mun. Orhei: „Noi, cei care prezentăm astăzi partidul „ȘOR” în diferite primării, în Consiliul Raional și în parlament, Le-am asigurat că mereu le vom fi alături, mereu vom implementa proiecte sociale, de altfel cum am făcut-o în ultimii patru ani de zile. Deci, proiectele continuă și mereu vom fi alături de oamenii cu dizabilități. La momentul de astăzi în municipiul Orhei sunt peste 2000 de persoane cu dizabilități.”

În Municipiul Orhei locuiesc peste 2000 de persoane cu dizabilități, fiecare dintre care au parte de susținere. În acest mod, autoritățile și formațiunea politică au grijă de oameni și îi ajută pe cei cu nevoi speciale, susțin primarii Partidului Politic ”ȘOR”.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

O echipă de cercetători din China a dezvoltat deja un vaccin pentru virusul ucigaș | VIDEO

O rază de speranță pentru combaterea coronavirusului vine tot din China. O echipă de cercetători …