Știrea zilei

Australia: Zeci de persoane reținute, suspectate că ar fi provocat o parte din incendiile ce au cuprins țara | VIDEO

Zeci de persoane din Australia au fost reținute, fiind suspectate că ar fi provocat o parte din incendiile care au pus stăpânire pe țară. Potrivit presei străine, mulți dintre arestați sunt minori. Între timp, flăcările continuă să mistuie continentul. Localnicii sunt în panică, iar pompierii epuizați. Pagubele care sunt în creștere vor fi uriașe, au anunțat autoritățile.

Până acum, peste 200 de persoane au fost reţinute sau arestate pentru că au provocat intenţionat sau din neatenție, o parte din incendiile care mistuie Australia încă din toamna anului trecut. Mulți sunt adolescenți, anunță poliția locală. Unii au ignorat interdicția de a aprinde focul, iar alții au aruncat țigări sau chibruturi pe pământ. Pe de altă parte, oficialii australieni vor să împuşte 10 mii de cămile sălbatice, pentru a le împiedica să bea apă.

Între timp, în capitala federală Canberra, aerul este din nou irespirabil, iar locuitorii au primit măşti de protecţie. În unele zone pârjolite, oamenii se întorc acasă pentru a-și vedea ruinele. Peste tot sunt case şi maşini arse, obiecte abandonate, vegetaţie făcută scrum. O jumătate de miliard de dolari, este nota de plată, provizorie, după incendii.

Zeci de staruri celebre și-au anunțat disponibilitatea de a dona fonduri pentru a ajuta australienii. Salvatorii sunt epuizați și au ajuns la disperare. Ei cer demisia premierului australian care, nu ar fi aprobat nicio strategie care ar pus capăt tragediei.

Flăcările au distrus aproximativ 6 milioane de hectare de pădure și peste 5 mii de clădiri rezidențiale și administrative. Potrivit datelor noi, 25 de persoane și peste jumătate de miliard de animale au ars de vii în ceea ce numesc oamenii, „infernul pe pământ”.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Explozia din Beirut: Legătura cu nava unui rus sub pavilionul Moldovei

Puternică explozie ce s-a produs marți, 4 august, în Beirut, Liban a fost provocată de …