Știrea zilei

ASCENSOARELE DIN CAPITALĂ PUN ÎN PERICOL VIAȚA OAMENILOR | VIDEO

Vechi, insalubre, pline de zgârieturi, defectate. Așa arată majoritatea ascensoarele din capitală. Din această cauză, oamenii sunt nevoiți să urce scările cu copiii în brațe și cu cărucioarele în spate. Groaza este și mai mare atunci când locatarii urcă în ascensor și nu știu unde vor ajunge – în subsol, blocați pe câteva ore sau la parter.

Acest ascensor dintr-un bloc de locuit din sectorul Buiucani al capitalei este vechi de aproape jumătate de secol. Locuitorii spun că atunci când trebuie să urce sau să coboare cu liftul trăiesc o experienţă înspăimântătoare.  Unii spun că de ani buni nu s-a făcut reparație, dar nici  vorbă să se schimbe.

„Aproape în fiecare zi. Mergi și inima îți bate, iată ce pot să vă mai spun, pentru că aceste ascensoare au mai mulți ani decât mine, anul 77, peste o zi le repară, dar să le schimbe nimeni nu se gândește.A fost că am mers jumătate de an pe jos. Câteodată celălalt ascensor nu reușești să te urci, ușile se închid, trebuie să ții o ușă ca să te poți urca. La noi nimeni nu se ocupă de aceste ascensoare.”

„Zece ani nu s-a făcut ca lumea reparație în lifturi și oricum nu o să se mai facă.”

Situația nu este mai bună nici pe strada Hristo Botev din sectorul Botanica al capitalei. Aici, din două ascensoare, care sunt amplasate în bloc funcționează doar unul – cel mic și acela  de doar câteva ori pe săptămână. Mai mult, locatarii deseori ajung în subsol.

„E foarte stricat el, trebuie schimbat numaidecât.”

„Se strică foarte des, o dată de două ori pe săptămână precis că trebuie să ne urcăm pe scări. El chiar se blochează, uneori și copilașii, nu ești în siguranță te vei bloca, o să vină cineva repede să te scoată sau nu.”

„Periodic se strică, se defectează, noi avem copii mici ne vine greu pe scări, iată avem aici ascensorul pentru greutăți e la fel de foarte mult timp nu a fost reparat.”

Și în acest bloc starea liftului este deplorabilă. Dacă ajunge la parter și nimeni nu urcă, fără ca să facă o pauză, se deschide și se închide singur, de parcă cineva ar apăsa pe butoane necontenit.  Acest bărbat ne-a povestit despre coșmarul prin care trec locatarii când se  aventurează să intre în lift:

„Se blochează și când se strică, se strică ambele și trebuie pe scări doar să ne urcăm altfel nu. Urcați vă rog și vedeți cum este în ascensor și atât, mergeți doar câteva etaje și o să vedeți. Sunt periculoase deoarece vă urcați și de parcă cădeți undeva. Am vecinii mei s-au blocat și au stat multe ore, nu este nici un număr de telefon să vină cineva măcar peste 20 de minute, 15 să-l repare, nu.”

Potrivit Întreprinderii „Liftservice”, 95 la sută dintre ascensoarele instalate în blocurile locative din Chişinău au termenul de exploatare depăşit, deoarece nu sunt suficienți bani pentru a  le schimba.

ION STANCIU,  director,  Întreprinderea Municipală „Lift-service”,  Chişinău: „La Liftservice avem la deservire 2600 de ascensoare din care în fondul locativ avem 2155. Din ele 2041, acesta sunt 95% sunt cu termenul de exploatare de peste 25 de ani. Noi avem la ziua de astăzi 640 de ascensoare, undeva 30% cu termenul mai mult de 40 de ani. În principiu înțelegeți că bugetul municipal nu poate să aibă așa sume de bani pentru schimbul ascensoarelor. Un ascensor cu nouă stații, suma pentru lucrări și ascensor este de până la 700 de mii.”

Precizăm că anul trecut în capitală s-au instalat 18 ascensoare noi, în acest an, însă, din cauza bugetului mic, alocat de către autoritățile municipale, nu s-a schimbat niciunul. Oamenii  spun că cei de la conducere se gândesc doar la securitatea lor.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Strășeni: Scara unui bloc de locuit și o gospodărie, plasate în carantină

Scara unui bloc și o gospodărie din orașul Strășeni au plasate în carantină, după ce …