Știrea zilei

Arabia Saudită va elibera, în premieră, vize turistice

Arabia Saudită a anunţat vineri că va începe să elibereze, pentru prima dată, vize turistice, în cadrul demersurilor de a-şi diversifica sursele de venit, în prezent total dependent de petrol, transmit AFP şi DPA, preluat de agerpres.

Până acum, regatul ultraconservator nu elibera vize decât pentru pelerini musulmani la locurile sfinte, expatriaţi şi, de anul trecut, pentru spectatori la evenimente sportive sau concerte.

Anunţul survine la două săptămâni de la atacurile devastatoare cu drone împotriva mai multor infrastructuri petroliere saudite, imputate de Riad şi Washington Iranului şi care au zguduit pieţele energetice globale.

Dezvoltarea turismului este una din direcţiile principale ale programului de reforme ‘Vision 2030’ al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, care îşi propune să pregătească cea mai mare economie arabă pentru o eră post-petrolieră.

„Deschiderea Arabiei Saudite pentru turiştii internaţionali este un moment istoric pentru ţara noastră”, a declarat Ahmed al-Khateeb, directorul Comisiei pentru turism şi patrimoniu naţional.

Arabia Saudită va elibera online vize turistice pentru cetăţeni din 49 de state, a indicat responsabilul, precizând că Arabia Saudită va relaxa codul vestimentar pentru turistele străine şi le va permite acestora să nu poarte abaya, veşmântul tradiţional obligatoriu în public pentru locuitoarele regatului. Totuşi, vizitatoarele străine vor trebui să poarte ‘haine pudice’, a menţionat el.

Guvernul speră că turismul va atrage 100 milioane de vizitatori interni şi externi şi va ajunge să reprezinte 10% din PIB la orizontul lui 2030.

Regatul a cheltuit mii de miliarde pentru a încerca să construiască o industrie turistică pornind de la zero.

În 2017, Riadul a anunţat un proiect de mai multe miliarde pentru transformarea a 50 de insule şi alte locuri sălbatice de la Marea Roşie în staţiuni de lux. Investiţii se fac şi la situri arheologice precum Madain Saleh, care adăposteşte morminte aparţinând civilizaţiei care a construit şi celebra cetate antică Petra din Iordania.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

COVID-19 în lume: Țările europene continuă relaxarea restricțiilor, numărul oficial al deceselor în Rusia – pus sub semnul întrebării, EC salută relansarea economiei europene | VIDEO

Țările europene continuă relaxarea restricțiilor impuse pe perioada pandemiei de coronavirus, iar Comisia Europeană a …