22 ianuarie 2020, miercuri
Știrea zilei

Amenzi sau chiar închisoare pentru cei care vor ofensa cadrele didactice | VIDEO update

Cei care vor ofensa în public cadrele didactice vor fi sancționați cu amendă de până 68 de mii de lei, cu muncă neremunerată în folosul comunității, sau chiar vor fi sancționați penal pentru huliganism. Un proiect de lege în acest sens a fost prezentat astăzi de către fostul ministru al Educației și deputatul PDM, Monica Babuc, în cadrul Comisiei securitate, apărare și ordine publică a Parlamentului.

Asemenea cazuri în care profesorii sunt umiliți fie de elevi, fie de către părinții acestora, de acum în colo vor fi pedepsite. Potrivit unui proiect de lege propus de către fostul ministru al Educației, Monica Babuc, violența în școli nu este un fenomen nou, însă a devenit mult mai vizibil. Formele de violență față de profesori sunt variate, de la comportamente neadecvate ale elevilor, până la forme mai grave ce țin de violență fizică, psihologică și verbală.

MONICA BABUC, deputat PDM: Din păcate, în ultimul timp, acest fenomen are tendința să ia amploare și noi suntem sesizați de mai multe ori de cadrele didactice despre aceea că și fenomenul migrației și fenomenul copiilor lăsați fără supraveghere, dar ia amploare și noi suntem sesizați de mai multe ori de cadrele didactice despre aceea că și fenomenul migrației și fenomenul copiilor lăsați fără supraveghere, dar și multe alte chestiuni cu care se confruntă societatea contemporană, permit ca actele de violență împotriva personalului didactic din instituțiile de învățământ, să ia amploare.

Proiectul de lege are drept scop protejarea cadrelor didactice. Astfel, acțiunile de violență asupra cadrelor didactice vor fi calificate ca și acțiuni de huliganism și vor fi pedepsite cu amenzi de până la 68 000 sau cu închisoare de până la 5 ani. Totodată, acțiunile de huliganism nu prea grav, adică acostarea jignitoare în locuri publice a personalului didactic, vor fi sancționate cu amenzi de până la 3 000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de până la 60 de ore.

Cadrele didactice spun că acest proiect ar fi o soluție foarte bună pentru a-i face pe părinți mai înțelepți și pe copii mai responsabili.

ALA SAHARNEAN, director adjunct, profesoară, LT ”Ion Luca Caragiale”, mun. Orhei: Noi, în calitate de pedagogi, am vrea să fim înțeleși, ca părinții să înțeleagă că noi vrem să colaborăm, vrem ca copiii dumnealor să fie educați și vrem o societate de mâine valoroasă, să fie educată în bază de valori. Și credem că este binevenită această lege, fiindcă va responsabiliza și părinții.

Lucrez în domeniul dat și adică am avut de multe ori ocazii în care părinții și-au permis să mă insulte, chiar să -mi adreseze cuvinte necenzurate, și întra-devăr ar trebui.

Pe de altă parte, unii părinți susțin că nici amenda usturătoare și nici alte lucruri nu va stopa ofensările față de profesori.

Pe noi cred că nu o să ne schimbe asta. Eu cred că începe totuși totul din familie, șapte ani de acasă dacă sunt. Și dacă înainte pe noi alt fel ne educau, acuma nu au dreptul profesorii nimic absolut, pentru că copiii ei știu că au drepturi, dar nu știu că au obligațiuni.

Cadrele didactice vor fi obligate să comunice imediat despre orice caz suspect sau confirmat de abuz, violență fizică sau verbală asupra lor sau a colegilor din partea elevilor, studenților, părinților și altor persoane. Proiectul urmează a fi dezbătut în plenul Parlamentului.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Mii de femei din R. Moldova, afectate de cancerul de col uterin

Anual, în Republica Moldova sunt înregistrate 370 de cazuri noi de cancer de col uterin, …