Știrea zilei

Ambasada României în Moldova vine cu precizări pentru cetățeni în contextul alegerilor parlamentare din România

În România, în această toamnă sunt planificate alegeri pentru Camera Deputaților și Senatul Parlamentului României. În contextul incertitudinilor legate de durata și efectele pandemiei COVID-19, Ambasada României recomandă alegătorilor români din Republica Moldova înscrierea ca alegător prin corespondență, astfel eliminând riscurile de infectare, scrie diez.md.
Așadar, persoanelor care doresc să-și exercite dreptul de vot în cadrul alegerilor parlamentare 2020 din România că se pot înregistra pe platforma www.votstrainatate.ro gestionată de Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a vota prin corespondență sau pentru a vota la o secție de votare în străinătate.

Pentru a vă înregistra ca alegător prin corespondență sunt necesare următoarele acte:

Pentru cetățenii români aflați temporar în Republica Moldova:

# copia scanată a actului de identitate, care să fie valabil în ziua completării formularului;

# copia scanată sau o fotografie a documentului care dovedește dreptul de ședere în Republica Moldova, eliberat de autoritățile locale – permis de ședere temporară.

Pentru cetățenii români deținători și a cetățeniei Republicii Moldova

# Copia scanată a actului de identitate, care să fie valabil în ziua completării formularului;
# copie scanată sau fotografie după un document de identitate eliberat de autoritățile Republicii Moldova.

Cererile pentru votul prin corespondență pot fi trimise până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale. Urmează ca data exactă a organizării scrutinului să fie decisă de autoritățile din România în perioada următoare.

Pentru informații suplimentare, Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziție o secțiune specială.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Asociația Surzilor din RM, care au protestat săptămâna trecută, s-au întâlnit cu reprezentanții Ministerului Educației. Ce au discutat | VIDEO

Asociația Surzilor din Republica Moldova, care au protestat săptămâna trecută, dar și reprezentanții Centrului pentru …