1 decembrie 2019, duminică
Știrea zilei

Alte 21 de familii din Orhei s-au reunit definitiv grație programului ”Moldova e casa mea” | VIDEO

Alte 21 de familii din Orhei, membrii cărora munceau în străinătate, s-au reunit definitiv grație programului ”Moldova e casa mea”, inițiat și lansat de Primăria mun. Orhei. Aceste familii, revenite acasă, au statut de repatriați și vor beneficia de toate oportunitățile pe care le oferă programul.

Toţi cei care au plecat în străinătate pentru a face rost de bani au plecat iniţial cu gândul de a-şi acoperi datoriile şi de a se întoarce cât mai repede în ţară. Săptămânile însă s-au transformat în luni iar lunile în ani.

Galina Strâmto, după cinci ani petrecuți în Israel, departe de casă, a hotărât totuși să revină. Femeia ne-a spus că greutățile prin care a trecut nu le va uita niciodată, acum însă este mândră că, prin proiectul ”Moldova e casa mea”, este alături de rude. Mai mult, repatriata își dorește ca și copii săi să vină acasă.

Au fost momente grele, într-adevăr. Și aș dori ca mai multe cunoscute de ale mele care sunt plecate peste hotare să vină acasă și copiii mei să vină acasă, a declarat GALINA STRÂMTO.

Datorită proiectului ”Moldova e casa mea” și doamna Maria Lungu este acum alături de cei dragi.

Nici nu știu din ce an sunt dusă, că am 20 de ani peste hotare și acum am venit acasă. Care nu s-a dus peste hotare, acel nu știe cum este, dar când te duci – totul este greu, a declarat MARIA LUNGU.

Repatriații ne-au mai spus că, reveniți acasă, au observat și schimbările frumoase care s au făcut în oraș. Totodată, ei susțin că și acasă se pot face bani.

Evenimentul de astăzi este încă o dovadă a faptului că autoritățile locale din municipiul Orhei continuă toate proiectele, inclusiv sociale, lansate acum patru ani. Viceprimarul municipiului Orhei, Maria Cravcenco, în cadrul întrunirilor a declarat că scopul acestui proiect este de a-i aduce pe toți cei plecați, acasă.

Suntem mândri de faptul că pe parcursul la toți aceștia patru ani de zile am reușit să readucem acasă circa 100 de familii, a declarat MARINA CRAVCENCO, viceprimarul mun. Orhei.

Celor care au decis să se întoarcă acasă în cadrul programului ”Moldova e casa mea” li se va acorda dreptul la o amnistie fiscală pentru impozitele și taxele locale pentru perioada anterioară, precum și pentru prestațiile fiscale pentru o anumită perioadă de la data returnării.

În special, în decurs de trei ani, întreprinderile individuale înființate de persoanele care au revenit, sau întreprinderile comerciale în care aceștia dețin cel puțin 75% din capital, vor fi complet scutite de taxele și impozitele locale.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Conducerea municipiului Orhei a felicitat Școala Profesională din oraș cu cea de-a 70-a aniversare | VIDEO

Școala profesională din Orhei împlinește 70 de ani. Aceasta aniversare frumoasă a fost sărbătorită într-un …