Știrea zilei

„Ajută-l să plece”: Pro Moldova a lansat o campanie anti-Dodon

Partidul Pro Moldova a inițiat o campanie împotriva președintelui Igor Dodon. În acest scop, formațiunea a creat un site cu informații critice la adresa șefului statului. Pagina de internet conține chiar și un joc intitulat „Ajută-l să plece”, scrie cotidianul.md.

Potrivit liderului Pro Moldova, Andrian Candu, formațiunea dă startul procesului de colectare a semnăturilor unei petiții, atât online cât și fizice, pentru demiterea lui Dodon. Potrivit lui, aceasta va include și grupuri de voluntari care vor merge în localități inclusiv cu corturi, în scopul colectării de semnături.

Reprezentanții formațiunii s-au prezentat la briefing-ul de presă purtând tricouri și măști personalizate, simbolizând campania lansată împotriva șefului statului.

Aceștia îl acuză pe Igor Dodon de trădare a intereselor naționale, incompetență, politizarea instituției prezidențiale și gestionarea proastă a crizei pandemice și a situației sociale și economice.

Amintim că la data de 1 noiembrie curent în Republica Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale.

  •  
  •  
  • 1
  •  

Citește și

Procuratura Generală: 16 reținuți printre care 4 polițiști – rezultatul celor 31 de percheziții în dosarul „Metalferos” | VIDEO

16 reținuți printre care 4 polițiști. Este rezultatul celor 31 de percheziții în dosarul „Metalferos”, …