Știrea zilei

Administrația raionului Orhei monitorizează cu strictețe situația privind riscurile aferente coronavirusului | VIDEO

100 de mii de lei vor fi alocați din bugetul raionului Orhei pentru monitorizarea situației privind riscurile aferente coronavirusului. Proiectul a fost votat astăzi, iar consilierii au operat modificări la bugetul raional pentru anul curent. La fel, au fost alocați bani și pentru iluminarea stradală în opt localități din raion, pentru reparația unor porțiuni de drumuri, dar și pentru procurarea unui aparat radiografic în spitalul raional din Orhei.

În cadrul ședinței ordinare a consiliului raional Orhei, prin decizia consilierilor au fost repartizate circa 12 milioane de lei pentru diferite proiecte. Din acești bani, a fost creat un fond de rezervă în sumă de 100 de mii de lei, iar în caz de necesitate aceștia vor fi folosiți pentru a monitoriza situația privind riscul infecțiilor cu noul coronavirus pe teritoriul raionului.

DINU ȚURCANU, președintele raionului Orhei: În urma situației cu coronavirusul a fost adoptată o decizie importantă pentru a aloca din fondul de rezervă 100 de mii de lei pentru a fi întotdeauna disponibili să reacționăm rapid, în cazul în care va fi necesar.

La ședință s-a votat și alocarea mijloacelor financiare pentru implementarea proiectului care vizează iluminatul stradal în 8 localități din raionul Orhei.

DINU ȚURCANU, președintele raionului Orhei: Cel mai important și volumul cel mai mare de bani a fost redirecționat către proiectul mare care a fost anunțat cu ceva timp în urmă, la nivel de raion, iluminatul stradal. Astfel, 8 primării au primit în jur de 7 milioane de lei.

Consilierii au votat și proiectul privind repartizarea a două milioane și jumătate de lei pentru sistemul de învățământ din raion, iar peste două milioane și cinci sute de mii de lei au fost alocați pentru construcția totală a drumul dinspre satul Vatici spre localitatea Tabăra și drumul de acces către satul Isacova. La fel, din buget, un milion și cinci sute de mii de lei au fost alocați pentru cumpărarea unui apărat radiografic la spitalul din Orhei.

Bugetul raionului Orhei pentru anul 2020 este în sumă de peste 313 milioane de lei.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Avia Invest: Contractul de concesionare nu este reziliat și nici nu-l poate rezilia cineva | VIDEO

În pofida visurilor pe care le are Igor Dodon, “Avia Invest” va continua să construiască …