Știrea zilei

A murit cosmonautul sovietic Alexei Leonov, primul om care a efectuat o ieşire în spaţiu

Cosmonautul sovietic Alexei Leonov, primul om care a efectuat o ieşire în spaţiu în 1965 şi comandantul primei misiuni spaţiale comune a URSS şi Statelor Unite, a murit vineri, la 85 de ani. El a decedat la Moscova în urma unei îndelungi boli, a declarat pentru AFP colaboratoarea sa Natalia Filimonova.

Leonov s-a născut în anul 1934, în localitatea Listvianka, regiunea Kemerovo, URSS.

Leonov și comandantul misiunii Pavel Belyayev s-au lansat în spațiu la bordul navei spațiale sovietice Voskhod (Răsărit) 2. Mai multe echipe, atât rusești, cât și americane, zburaseră deja pe orbită în jurul Pământului, așa că Voskhod 2 primise sarcina de a duce călătoria prin spațiu la alt nivel – plimbarea prin spațiu sau AEV (activitate extravehiculară). De atunci, această misiune îndrăzneață a fost comemorată cu cărți, timbre și chiar și un film, scrie cotidianul.

La nouăzeci de minute după lansare, Leonov a intrat în camera gonflabilă cu aer sub presiune, s-a asigurat cu un cablu, a deschis ușa și s-a aventurat în necunoscut doar în costum de protecție. A fost prima oară când un om a părăsit siguranța conferită de nava spațială și a plutit liber pe orbită. Un aparat Volga pe care Leonov l-a plasat într-un loc strategic a surprins momentul extraordinar.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Trump acuză OMS că a devenit „marioneta Chinei”

Preşedintele american Donald Trump a acuzat Organizaţia Mondială a Sănătăţii că este o „marionetă a …