Știrea zilei

A murit artistul emerit al Republicii Moldova, Ștefan Petrache | VIDEO Update

Doliu în lumea muzicii ușoare autohtone. Artistul emerit Ștefan Petrache s-a stins din viață în seara zilei de 13 ianuarie, la vârsta de 70 de ani. Vestea tristă a fost confirmată pe o rețea de socializare de fiica marelui artist. Miercuri, 15 ianuarie, sicriul cu corpul neînsuflețit al regretatului cântăreț va fi depus la Catedrala ”Sfânta Teodora de la Sihla”, iar joi – la Palatul Național ”Nicolae Sulac”. Ștefan Petrache va fi înmormântat în aceeași zi la Cimitirul Central din str. Armenească din Chișinău.

Ștefan Petrache s-a născut în satul Vânători din raionul Nisporeni și urma să împlinească 71 de ani pe 8 mai curent. A absolvit Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău, a fost vocalist în cunoscuta trupă „Noroc”, dar și solist în trupele „Orizont”, „Contemporanul” și „Plai”. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără „De-aș avea”, „Eu vin”, „Adevăruri”, „Și dacă ramuri bat în geam”, „În august”, „Chemarea casei părintești” etc.

ȘTEFAN PETRACHE, artist emerit: Într-un anumit fel, sub anumite aspecte, am devenit cam reci, mai reci. Pe timp ce trece, poate un pic mai indiferenți și dacă aș avea posibilitatea, aș scrie pentru ca să mai trezesc spiritele. Să mai torn un pic de apă fiartă peste noi.

Cântărețul Ion Suruceanu, prieten de familie al regretatului interpret, ne-a spus că el a fost primul care a fost anunțat despre decesul lui Ștefan Petrache.

ION SURUCEANU, interpret: În jurul orei unsprezece mă sună ginerele lui Ștefan, Pertică. – Nea Ion, așa speriat, să mă iertați că târziu vă telefonez. Zic ce s-a întâmplat? Dar eu cam simțeam lucrul acesta, care s-a întâmplat. – Numai ce tata a decedat.

Plecarea lui Ștefan Petrache lasă un gol imens în lumea muzicii și a culturii naționale.

NINA CRULICOVSCHI, interpretă: Am lucrat cu el la Ansamblul ”Orizont”, l-am urmărit toată viața mea în tot ce face, pentru că a fost ca un profesor pentru mine, era un filosof mare și un om într-adevăr deștept. Este o pierdere foarte mare pentru Moldova noastră.

ION SURUCEANU, interpret: Noi cu Ștefan am trăit o viață foarte frumoasă și împlinită. 52 de ani de prietenie, dintre care 25 am colaborat ambii la Filarmonica Națională.

Potrivit lui Ion Suruceanu, decesul ar fi survenit din cauza diabetului zaharat, cu care Ștefan Petrache se confrunta de mai mulți ani.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Șeful Poliției Criminale de la Criuleni, reținut chiar în timpul orelor de lucru

Șeful Poliției Criminale din cadrul IP Criuleni a fost prins de ofițerii Serviciului Protecție Internă …