Știrea zilei

Solidaritate conform versiunii PSRM: Unii pe jos, alții cu mașini de lux și gardă de corp | VIDEO

Cu pancarde și steaguri, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a ieșit la tradiționala paradă dedicată Zilei Internaționale a Muncii.

Demonstrația cu prilejul zilei de 1 Mai a adunat simpatizanți ai socialiștilor nu doar din capitală, dar și din localitățile din țară și a culminat cu discursurile liderilor de partid și a președintelui Igor Dodon.

Participanții la marșul organizat de PSRM cu ocazia sărbătorii de 1 Mai au venit pe jos, de la Circ până în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet.

Președintele Igor Dodon a venit însă într-un mercedes de lux, înconjurat de garda de corp. Liderul neformal al socialiștilor a declarat că sărbătoarea de azi este un simbol al egalității între oameni.

Cu toate acestea, când a fost întrebat de ce a venit cu mașina și nu pe jos, împreună cu toți, Igor Dodon s-a eschivat de la răspuns.

IGOR DODON, președintele Republicii Moldova: „Eu am venit să fiu alături de colegii mei, de aici, de la Ștefan cel Mare, până la mitingul care va avea loc.”

La finalul manifestației dedicate sărbătorii de 1 Mai, liderii PSRM au adoptat și o rezoluție în care nici nu se prea amintește de Ziua internațională a muncii, textul documentului mai degrabă făcând referire la incapacitatea de a forma o coaliție parlamentară.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Tot mai mulți primari aderă la Partidul Politic „ȘOR”. Ilan Șor: Putem să renaștem țara. Și cu siguranță o vom face | VIDEO

Echipa partidului Politic ”ȘOR” își mărește rândurile. În ultimele săptămâni, 16 primari și mai mulți …